Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a afirmat că vulnerabilităţile acestei economii vin din Parlament, unde ”s-a întâlnit această armată de populişti în campanie electorală”.
Cîţu susţine că, dacă nu sunt oprite proiectele populiste, economia va ajunge în haos. În ceea ce priveşte programul de relansare economică, Cîţu a precizat că se va axa pe investiţii, unul dintre obiectivele Guvernului fiind ca un nu,pr cât mai mare dintre românii are au revenit în ţară în această perioadă de pandemie să rămână aici.
”Vulnerabilităţile acestei economii vin din Parlament. Până acum am reuşit să oprim aceste măpsuri populiste pe care le văd la toate partidele de Opoziţie din Parlament, toate pun în pericol stabilitatea economică şi riscă să ne arunce în haos. În Parlament s-a întâlnit această armată de populişti care sunt în campanie electorală. pe ei nu-i interesează bunăstarea românilor, nu-i interesează dacă România mai există mâine, ci ca ei să câştige câteva voturi la următoarele alegeri”, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, Florin Cîţu. Ministrul afirmă că românii au înţeles că aceste măsuri populiste nu pot fi susţinute pe termen lung şi au sancţionat deja de două ori partidele care le-au propus.