PNL începe astăzi negocierile cu partidele politice parlamentare în vederea constituirii unei majorităţi pentru susţinerea Cabinetului Cîţu.
Vineri, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Câţu este propunerea lui Lucian Heiuş la Ministerul Finanţelor.
Biroul Executiv al PNL a decis constituirea unei echipe de negociere cu formaţiunile parlamentare pentru alcătuirea unei majorităţi. Din această echipă de negociere fac parte premierul desemnat, preşedintele PNL, liderii grupurilor parlamentare şi prim-vicepreşedinţii partidului.
„Începând de luni vom avea un calendar pentru aceste negocieri pentru a forma o majoritate. Sper că PSD nu va tergiversa şi de această dată calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile miniştrilor şi votul în Parlament. (…) Să convingi PSD este mai greu, dar vom încerca”, declara premierul desemnat.
Citește și Barna: Ne-am fi așteptat ca premierul desemnat să ne cheme la consultări
Citește șiTomac se cere în Guvernul Cîțu alături de PNL și USR
Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să fie convocate pentru a stabili data şedinţei comune a Parlamentului la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului.
Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.
Cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţei este de 233 de parlamentari prezenţi.