Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului valabilă până miercuri la ora 23:00 în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi cea mai mare parte a Moldovei.
Judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt: Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.
Avertizarea intră în vigoare marţi la ora 12:00.
Potrivit meteorologilor, în aceste zone instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 25…35 l/mp şi pe spaţii mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăşi 70…90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.
De asemenea, începând de la ora 10:00 a intrat în vigoare şi un Cod galben de ploi care vizează, local, Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaţilor Orientali şi local Carpaţii Meridionali.
Judeţele atenţionate cu Cod galben sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Hunedoara, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.
Munca de acasă sau întoarcerea la birou în versiunea Apple