Coronavirus: 620 de cazuri noi de persoane infectate

0

Grupul de Comunicare Strategică anunţă luni că s-au confirmat 620 noi cazuri de coronavirus şi 68 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 962 de persoane. Doar Bucureşti şi Cluj mai au rata infectărilor peste 1,5.

 

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.992 de teste RT-PCR (3.244 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.748 la cerere) şi 4.751 teste rapide antigenice.

”Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.066.731 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.015.092 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform autorităţilor.

În Bucureşti, sunt 185 de cazuri noi, iar în judeţe, numărul cazurilor noi se situează sub 50.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori mai este peste 1,5 doar în Bucureşti şi în Cluj.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 153 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 29.034 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.05.2021 (10:00) – 10.05.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (34 bărbaţi şi 34 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi decedaţi nu prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.525. Dintre acestea, 962 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.518.122 de teste RT-PCR şi 970.067 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 18.035 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.631 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 44.097 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 150 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 829 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 9 mai, 5.090 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.279.320 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.530 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 52 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele