Costel Alexe este urmărit penal de procurorii DNA

0

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. Conform regulilor interne din PNL, privind integritatea, Alexe ar trebui să-și prezinte demisia din partid și de la șefia CJ Iași.

 

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis marţi procurorului general Gabriela Scutea cererea încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a fostului ministru.

Dezvăluiri din dosar: Alexe a fost deferit justiției de către Președintele Iohannis

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale necesare, procurorii de la Secţia de combatere corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Costel Alexe.

În acelaşi dosar, mai este cercetată pentru dare de mită şi delapidare o persoană având funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie.

Procurorii notează în ordonanţă că, în perioada martie – aprilie 2020, Costel Alexe, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme – haldă de zgură.

Vezi și Casoteca.ro – magazin

Depozitul, potrivit anchetatorilor, este unul dintre cele 68 pentru care România a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în 2018 pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia acestor depozite.

Cele 22 tone de produse din tablă ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020 la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului. Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei – contravaloarea produselor, a manoperei şi a transportului. Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia celeilalte persoane care este suspectă în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă, menţionează DNA.

Citește și Un pensionar și-a construit casă cu doar 250 de dolari

Alexe, la ieșirea din sediul DNA

La ieşirea din sediul DNA, Alexe a declarat că este nevinovat, adăugând că îşi doreşte finalizarea “cât mai rapidă” a cercetărilor în acest caz.

“Voi veni ori de câte ori va fi nevoie pentru a da declaraţii. Am luat act de solicitarea domnului procuror. Îmi doresc finalizarea cât mai rapidă a acestui demers judiciar, pentru că sunt nevinovat”, a precizat Costel Alexe, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele