Crește numărul de îmbolnăviri în Bulgaria

Alexandru Ionescu

Bulgaria  se confruntă cu o creştere a noilor cazuri de COVID-19 care provoacă temeri privind declanşarea deja a unui al doilea val de infectări.

De la începutul pandemiei COVID-19 Bulgaria a înregistrat numai 3.266 de cazuri de infectare, dintre care 172 de decese. Însă, pe fondul măsurilor de relaxare, în ultimele şapte zile s-a înregistrat un record de 555 de noi cazuri. Probabil Bulgaria trece în prezent printr-un al doilea val epidemic, consideră inspectorul şef pentru sectorul sanitar, Angel
Kuncev.

Cu toate acestea, începând de luni se vor relaxa unele restricţii antiepidemice, purtarea măştii nemaifiind obligatorie în magazine, dar rămâne obligatorie în transportul public, farmacii şi spitale, iar carantina nu va mai fi aplicată în cazul persoanelor revenite din Spania, Italia, Olanda, Irlanda şi Malta, dar rămâne valabilă în cazul celorlalte ţări, cu excepţia decisă anterior a Serbiei, Bosniei şi Herţegovinei şi Muntenegrului.
A fost însă extinsă până la 30 iunie situaţia de urgenţă epidemică şi rămân în vigoare numeroase alte restricţii, prevăzute în mai multe ordine emise vineri de ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev. Astfel, va fi interzisă vizitarea discotecilor, piano barurilor, cluburilor de noapte şi a altor astfel de localuri. Organizarea de evenimente de grup în interior la care participă peste 10 persoane, inclusiv nunţi, baluri, botezuri şi alte astfel de manifestări, va fi interzisă în aceeaşi perioadă. În acelaşi ordin al ministrului, evenimente sportive în aer liber şi interior pot avea loc doar cu ocuparea în proporţie de 50% a capacităţii tribunelor şi scaunele sunt rearanjate pentru a lăsa un loc gol pe fiecare parte a unui spectator sau pentru a menţine spectatorii la 1,5 m de unul de unul. Aceeaşi cerinţă de ocupare a locurilor de 50% este valabilă pentru congrese, conferinţe, seminarii şi expoziţii, spectacole teatrale, concerte şi alte evenimente live, cursuri de dans, de creaţie şi muzică şi săli de studiu gestionate de persoane juridice şi fizice.

Citeste si...  Israelul se confruntă cu reapariția focarelor COVID

Pe de altă parte, premierul bulgar Boiko Boris i-a cerut duminică ministrului Kiril Ananiev să facă demersurile necesare pentru ca Bulgaria să se alăture unei eventuale iniţiative europene privind obţinerea unui vaccin împotriva noului coronavirus, potrivit agenţiei DPA.

Citește și: Firea, atac frontal la minstrul Culturii


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *