Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, condamnat la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă

0
falși medici

Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea şi fondator al Spitalului Pelican, dr. Adrian Maghiar, a fost condamnat, printr-o sentinţă pronunţată de Judecătoria Oradea, la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă cu amânarea executării.

Medicul chirurg Adrian Maghiar a fost trimis în judecată în 2018, fiind acuzat de ucidere din culpă după ce una dintre pacientele sale a murit la câteva zile de la o intervenţie chirugicale.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit soluţiei pe scurt, instanţa “stabileşte în sarcina inculpatului Maghiar Marius Adrian, pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal. În baza art. 83 alin.1 şi art. 84 alin.1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.

Tot potrivit soluţiei, pe durata termenului de supraveghere, chirurgul trebuie să respecte mai multe măsuri, cum ar fi: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea etc.

Adrian Maghiar a mai fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Mânăstirii Sfintei Cruci.

Familia pacientei decedate a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză, medicul fiind obligat să achite doar către stat suma de 3.700 lei cheltuieli judiciare.

Citește și Dăncilă a găsit vinovatul pentru pierderea unei generații de medici

Potrivit Codului Penal, spre deosebire de suspendarea pedepsei cu închisoarea, amânarea înseamnă că persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În cazul în care, pe durata termenul de supraveghere, persoana condamnată nu săvârşeşte o altă infracţiune, pedeapsa primită cu amânare se şterge şi nu este menţionată în cazier.

Chirurgul Adrian Maghiar a fost acuzat că ar fi avut o conduită necorespunzătoare în cazul unei paciente din Marghita, pe care a operat-o într-o clinică privată. La doar o săptămână de la intervenţia chirurgicală, pacienta a ajuns în comă la Spitalul Judeţean, unde a murit.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, femeia a fost internată la Spitalul Pelican în toamna lui 2013, fiind operată de hernie, îngreunată de o ruptură a peretelui abdominal.

Anchetatorii au arătat în rechizitoriu că medicul nu a respectat standardele obligatorii pentru prevenirea unor complicaţii generate de intervenţie şi nu i-a prescris pacientei antibiotice ori tratament anticoagulant, obligatorii pentru prevenirea infecţiilor ori apariţia unor cheaguri de sânge.

“S-a reţinut în sarcina inculpatului că, prin nerespectarea standardelor medicale cu privire la profilaxia antibiotică şi profilaxia antitrombotică, cu ocazia intervenţiei chirurgicale efectuate asupra pacientei la data de 29 octombrie 2013, a omis efectuarea antibioprofilaxiei preoperator şi postoperator”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Potrivit sursei citate, chiar dacă după operaţie pacientei i-a fost administrat tratament anticoagulant pentru 6 zile, perioada a fost prea scurtă pentru a reduce riscul trombembolismului venos. La scurt timp după operaţie, starea femeii s-a înrăutăţit şi a ajuns la Spitalul Pelican cu complicaţii.

“În perioada 7-11 noiembrie 2013, cu ocazia celei de-a doua internări a pacientei, deşi a constatat formarea unui serom (acumulare de lichid n.r.) la nivelul operaţiei, inculpatul a omis recoltarea lichidului pentru cultură şi antibiogramă. Astfel nu a instituit antibioterapie pentru a preveni suprainfecţia seromului şi a complicaţiilor de plagă operatorie, manifestând prin acţiunile şi inacţiunile descrise o conduită medicală deficitară în ceea ce priveşte prevenţia complicaţiilor postoperatorii, care a contribuit la evoluţia nefavorabilă a stării de sănătate a victimei”, au mai arătat procurorii.

Pacienta a intrat în şoc septic şi a ajuns în comă la Spitalul Clinic Judeţean, unde a şi murit, pe 15 noiembrie 2013, ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unei trombolii pulmonare.

Adrian Maghiar a fost inculpat şi trimis în judecată pentru ucidere din culpă, “ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele