România a primit organizarea Campionatelor Europene de Lupte de seniori din 2018, în cadrul congresului forului european de la Novi Sad (Serbia).
Preşedintele FR de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a fost ales în Biroul Executiv al Federației Europene de Lupte (UWW-Europe) în urma alegerilor din cadrul congresului. Potrivit Agerpres, oficialul FRL a obținut locul de membru în cadrul Federației Europene cu 25 de voturi, el urmând să ocupe prin rotație și postul de vicepreședinte al forului continental. Mandatul său va fi valabil în următorii patru ani. Pîrcălabu a fost ales președinte al Federației Române de Lupte în 2013 și reales anul acesta, în luna ianuarie. „Azi luptele românești au ieșit învingătoare de două ori. Am fost ales membru în Federația Europeană de Lupte și, în același timp, am obținut organizarea Campionatelor Europene pentru seniori în 2018”, a spus Pîrcălabu.