Fatou – cea mai bătrână gorilă din lume, a împlinit 65 de ani

0

Maimuța, despre care se crede că este cea mai bătrână din lume din specia ei, și-a sărbătorit în week-end, la grădina zoologică din Berlin, cea de-a 65-a aniversare.

Doamna noastră gorilă sărbătorește cea de-a 65-a aniversare, ceea ce o face cea mai bătrână gorilă din lume”, au scris pe Instagram cei de la parcul zoo.

Nu putea lipsi nici anul acesta tradiționalul tort aniversar. Masa aniversară este întotdeauna ceva foarte special pentru Fatou”, au mai precizat eprezentanții grădinii zoologice. Fotografiile incluse în postare au arătat-o pe uriașa primată savurând un tort decorat cu fructe de pădure pentru a forma numărul „65”.

Ea a ajuns la Berlin în 1959, prin ceea ce grădina zoologică descria drept „circumstanțe neobișnuite” într-un comunicat de presă de la cea de-a 61-a aniversare.

Mai exact, un marinar a folosit atunci tânăra gorilă pentru a-și plăti nota de plată la o tavernă din Marsilia, după care a fost transportată prin Europa înainte de a fi cumpărată în cele din urmă de grădina zoologică din Germania. La momentul sosirii sale se estimează că avea doar doi ani.

Încă din 2019, Fatou a fost desemnată de „Guinness World Records” drept „cea mai bătrână gorilă în captivitate în viață”, după ce Trudy, o gorilă născută în 1956, a decedat.

Totodată, Fatou este unul dintre singurele animale de la Grădina Zoologică din Berlin născute în sălbăticie, potrivit comunicatului de presă. În condiții de captivitate gorilele trăiesc de obicei cel mult 50 de ani, au precizat experții „Cărții Recordurior”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele