Consilierii municipali au aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare de luni, toate cele 37 de hotărâri conform cărora se cere finanţare pentru o serie de proiecte prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.
Printre acestea se numără lucrările de la Prelungirea Ghencea, reabilitarea sistemului rutier pe o serie de artere din Capitală, proiecte din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, revitalizarea urbană a cheiului Dâmboviţa, modernizarea reţelei de troleibuz pe mai multe străzi şi bulevarde, pasajul Doamna Ghica, îmbunătăţirea accesului pietonal, amenajarea staţiilor de transport public şi dotarea acestora cu echipament de informare a călătorilor, extinderea sistemului de semaforizare inteligentă pentru 574 de intersecţii şi prioritizarea vehiculelor cu destinaţie specială.
Consilierul municipal USR Andrei Rigu a declarat că proiectele de pe ordinea de zi sunt „importante pentru oraş, necesare pentru cetăţeni”, dar a menţionat că „ar fi fost mult mai bine” ca membrii CGMB să le poate consulta cu mai mult timp înainte. Potrivit acestuia, primarul general trebuie să explice cum se integrează aceste investiţii într-o „strategie unitară, predictibilă şi pe termen lung” pentru Bucureşti. El a menţionat că va propune un proiect de hotărâre pentru a asigura transparenţa implementării acestor obiective.
„Este foarte important ca Primăria Municipiului Bucureşti să comunice către cetăţeni: stadiul proiectelor, în momentul în care se vor implementa, contractorii şi valoarea exactă a lucrărilor care se vor efectua. În acest sens intenţionez să depun un proiect de hotărâre, ca să avem aceste informaţii disponibile cât mai uşor cetăţenilor din Bucureşti”, a spus USR-istul.
Știre inițială
Gabriela Firea îl acuză pe primarul Nicușor Dan că vrea să finanțeze pentru Primăria București prin programul guvernamental Anghel Saligny cu proiecte care nu sunt eligibile prin acest program. Fostul primar al Capitalei îți începe astfel ofensiva pentru ”cucerirea” unui nou mandat în fruntea Bucureștiului, așa cum a anunțat că își dorește pentru cariera sa politică.
Realitatea este însă cu totul alta
G4Media.ro, având informații din Ministerul Dezvoltării, anunță că proiectele depuse de Municipiul București pentru programul Anghel Saligny sunt eligibile, potrivit OUG 95/2021 și ordinului de ministru subsecvent. Bucureștiul se încadrează la capitolul muncipii reședință de județ, dat fiind că este reședința județului Ilfov,
Nicușor Dan a propus 35 de proiecte – majoritate legate de infrastructura rutieră – iar consilierii generali ai Capitalei vor dezbate, în şedinţa extraordinară de luni, depunerea lor la finanțare prin programul Anghel Saligny.
Vezi și Firea vrea un nou mandat de primar general al Capitalei
Firea susține că pentru aceste proiecte sunt eligibile primării celor șase sectoare din Capitală, nu Primăria Generală a Municipiului București.
”În goana dupā imagine, actiuni înselatoare pe care sā le prezinte public drept mari realizāri personale, Dl Nicusor si echipa sa de “profesionisti” nu au avut curiozitatea sā citeascā ce proiecte sunt eligibile pentru finantare în fostul program PNDL, actualmente Anghel Saligny, coordonat de Ministerul Dezvoltārii. Acolo scrie negru pe alb cā fondurile se aprobā pentru lucrāri de apā, canalizare, drumuri, poduri, podete etc în continuare sau care au studii de fezabilitate. Se încadreazā în posibila finantare proiectele de mai mici dimensiuni, gestionate de cele 6 sectoare ale Capitalei. Nu si Municipiul Bucuresti, pentru infrastructura mare. Deci nu se încadreazā Primaria Capitalei. Este neeligibilā. Nicusor nu a citit dar se va plânge cā nu e ajutat. O face deja cu mult talent. Impostorii îsi interpreteazā bine rolul”, arată Gabriela Firea într-un comunicat de presă.
Printre proiectele propuse de Nicușor Dan se numără şi Străpungere b-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu Etapa II – km 2+400 – intersecţie Calea Vitan Bârzeşti”, lărgirea la patru benzi de circulaţie a str. Prelungirea n Ghencea, între str. Braşov şi str. Mărăcineni; realizarea a unei căi duble de tramvai pe str. Prelungirea Ghencea între str. Braşov şi centura Capitalei; realizarea pistelor de biciclişti; amenajarea trotuarelor; modernizarea sistemului de iluminat.
Firea îl mai acuză pe Nicușor Dan că ”fură” proiectele primarilor anteriori ai Capitalei: ”Dl Nicusor a primit o listā cu proiectele pe care le-a gāsit prietena dlui Orban, Mādālina Hristu, noul director de investitii al PMB, prin sertare, pregātite de fostii primari si echipe lor, si acum se laudā cā sunt proiecte lor proprii, initiative nemaiîntâlnite, idei genie, iesite din mintile lor de oengisti. Pāi nu le e rusine obrazului? Nicusor, nu-ti este rusine sa furi munca predecesorilor? Pe care îi si tot critici, culmea”.