logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
    • Politică de confidențialitate
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Anunturi
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
    • Politică de confidențialitate
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Anunturi
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Politică

Florin Cîţu dă vina pe iresponsabilitatea PSD pentru scăderea ratingului României de către S&P

Stefan Alexiu
Stefan Alexiu
11 decembrie 2019
Share
SHARE

Schimbarea perspectivei ratingului de către S&P se datorează iresponsabilităţii politicii fiscale prociclice promovate în ultimii trei ani şi s-a ajuns în această situaţie deoarece Guvernul anterior a ignorat toate avertismentele primite de la agenţia de rating încă din luna februarie, afirmă ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

 

Aceste precizări vin după ce S&P a revizuit ratingul României de la stabil la negativ

„În primul rând, agenţia explică foarte clar că schimbarea perspectivei se datorează creşterii nesustenabile a cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, mai clar, urmare a iresponsabilităţii politicii fiscale prociclice promovate în ultimii trei ani. În al doilea rând, agenţia a luat în considerare programul de consolidare fiscală prezentat de actualul Guvern. În al treilea rând, agenţia a decis să păstreze ratingul de ţară al României. Iar în al patrulea rând, subliniez că suntem astăzi în această situaţie pentru că Guvernul anterior a ignorat toate avertismentele primite de la agenţia de rating S&P încă din luna februarie anul acesta”, a precizat Cîţu.

- Publicitate -

Ministrul Finanţelor a adăugat că eforturile sale şi ale Ministerului Finanţelor Publice în perioada imediat următoare se vor concentra pe finalizarea elaborării bugetului pentru anul 2020 şi perspectiva 2021-2022, prin care se vor implementa politici ferme de consolidare fiscală pe termen mediu.

„Sunt sigur că în următoarele luni până şi cei mai sceptici observatori se vor convinge că România a intrat într-o perioadă lungă de politică fiscală responsabilă. Doar persoanele naive sau rău intenţionate pot să afirme că ratingul de ţară poate fi influenţat după doar o lună de guvernare PNL. Agenţia de rating Standard&Poor’s afirmă foarte clar că principalul factor care ar putea contribui la îmbunătăţirea perspectivei este asigurarea consolidării fiscale, care să conducă la stabilizarea finanţelor publice şi a poziţiei externe a României „, a mai spus Cîţu.

În raportul S&P se menţionează că abaterile cauzate de cheltuielile masive ale fostului guvern au forţat actuala conducere a României să revizuiască obiectivele fiscale pentru 2019 şi 2020, pe fondul încetinirii economiei, iar planificatele majorări de pensii şi salarii vor contribui la adâncirea deficitului de cont curent deja substanţial inclusiv în 2020.

Deşi agenţia se aşteaptă ca anul viitor să demareze un proces de consolidare fiscală semnificativă, structura rigidă a bugetului şi volatilitatea mediului politic reprezintă riscuri faţă de această ipoteză. Prin urmare, Standard & Poor’s a decis să revizuiască perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi să confirme calificativul „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, se precizează în comunicat.

„Înrăutăţirea perspectivei ratingului reflectă riscurile la adresa stabilităţii economice şi fiscale a României dacă autorităţile nu reuşesc să stabilizeze şi să consolideze strategia bugetară, inclusiv în urma planurilor de a implementa noi majorări de pensii de anul viitor”, apreciază S&P.

- Publicitate -

De asemenea, S&P avertizează că ar putea revizui în scădere în următoarele 24 de luni ratingurile României, dacă dezechilibrele fiscale şi cele externe continuă să se adâncească şi persistă mai mult timp decât estimează în prezent agenţia.

Pe de altă parte, informează S&P, perspectiva ratingului României ar putea fi îmbunătăţită la stabilă dacă se observă că executivul face progrese în ancorarea consolidării fiscale, ceea ce va duce la o stabilizare a finanţelor publice ale României şi a poziţiei externe.

Încetinirea economiei va afecta veniturile guvernului, ceea ce va duce la noi presiuni bugetare, avertizează S&P. Conform scenariului macroeconomic de bază al agenţiei, creşterea PIB-ului României va rămâne aproape de 3% până în 2022.

Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

Politică

Dragnea vs. Lazăr despre ordonanța pe legile Justiției

Șeful PSD, Liviu Dragnea, susține că ordonanţa de urgenţă privind modificarea legilor justiţiei era necesară şi că a respectat principiul…

11 Minute
Politică

Toader, după ce Dragnea a anunțat că PSD nu și-l mai “asumă”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îi răspunde lui Liviu Dragnea, spunând că nu se consideră în război cu nimeni și că,…

4 Minute
ciolacu psd
Politică

PSD caută candidat pentru o primărie mare

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat Constanţa, Felix Stroe, a anunţat că social-democraţii au început sondajele pentru stabilirea candidatului…

2 Minute
diaconescu pmp
Politică

Șeful PMP, Cristian Diaconescu: ”tema fuziunii” dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută

Șeful PMP, Cristian Diaconescu, a declarat că ”tema fuziunii” dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică…

3 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Links Pr 
Grupul Media de site-uri (informateca.ro, agroteca.ro, pedagoteca.ro, casoteca.ro) face parte dintr-un ecosistem editorial digital românesc, cunoscut în principal sub denumirea de MediaTeca, dezvoltat de agenția de comunicare LINKS PR.

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?