Trei medici şi opt asistente medicale care lucrează în Spitalul Orăşenesc din staţiunea Sinaia au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 în urma unei testări făcute la nivelul unităţii sanitare.
Având în vedere numărul mare de infectări, activitatea a fost suspendată în mai mule secţii ale unităţii medicale, inclusiv chirurgie, bloc operator şi Terapie Intensivă. „Conform informaţiilor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova şi Spitalul Orăşenesc Sinaia, în urma monitorizării stării de sănătate a personalului medical din cadrul unităţii sanitare de pe Valea Prahovei, trei medici şi opt asistente au fost identificaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2.
Ca urmare a acestui fapt, a fost dispusă suspendarea activităţii, pentru următoarele 14 zile, în: Compartimentul Chirurgie Generală, Compartimentul ATI, Blocul Operator şi Compartimentul Endoscopie” informează, joi, Prefectura Prahova.