Geoană: Industria de apărare din România este una cu un mare potenţial

Alexandru Ionescu

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că industria de apărare din România este în evidentă nevoie de reinventare şi ”are acum o şansă pe care nu are voie să o rateze”.

 

”Industria de apărare din România este una cu un mare potenţial de dezvoltare. Ştim cu toţii că, într-o perioadă, a reprezentat un ax important al modelului economic şi al structurilor de export din România. Astăzi, ea este în evidentă nevoie de reinventare”, a scris Mircea Goeană pe Facebook.

Secretarul general adjunct al NATO a reamintit că, la Vilnius, s-au aprobat la nivelul NATO, atât planurile noi de apărare, cât şi cel puţin 2% din PIB, pentru toţi aliaţii.

- Publicitate -

”În spatele acestor decizii se află şi o recunoaştere a faptului că lumea se schimbă, că Europa se schimbă şi că dimensiunea de Securitate, în sens larg, devine o parte esenţială a modului în care ne organizăm ca societate, ca economie şi ca profil de ţară”, a mai afirmat Geoană.

Culori care te fac să pari mai slabă. Trucuri de stil care îți sunt de mare ajutor

Acesta anunţă că a vizitat Uzina Automecanica Moreni, ”un punct cheie în industria de apărare a României, care oferă producţie şi servicii diversificate în mai multe domenii de activitate, civile şi militare şi Uzina Mecanica Mija, ce produce proiectile şi grenade de mână”.

Distribuie articol:
Informateca