Guvernul se pregătește să ridice restricțiile în România

1
masca restrictii

Guvernul se pregătește să ridice restricțiile în România, odată cu expirarea stării de aertă. Guvernul Ciucă a pregătit și un calendar în această privință.

 

Pe 6 martie expiră starea de alertă și Guvernul ia în calcul să nu o mai prelungească.

Tot atunci, Executivul ar putea decide ca masca să mai fie obligatorie doar în spațiile publice și în spațiile aglomerate.

În Aprilie, ar putea să se elimine cu totul masca, cu excepția mijloacelor de transport în comun.

În mai ne pregătim de revenirea la evenimente cu capacitate maximă.

Vezi și Rafila anunță că starea de alertă ar putea fi eliminată, după aproape doi ani

Rafila amintea de acest lucru

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declara la finalul lunii ianuarie că se aşteaptă ca în luna martie să înceapă discuţiile cu organizatorii de evenimente şi marii retaileri din industria alimentară.

Rafila crede că, începând din luna mai, evenimentele publice ar putea fi reluate, „cu anumite limitări”.

„Am avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii, fie că vorbim de HORECA, de organizatorii de evenimente, marii retaileri din industria alimentară, şi cred că în luna martie o să putem să avem o discuţie aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate.

Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu măsură pe care o luăm de azi pe mâine, şi cred că în luna martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program – e o opinie personală, luaţi-o ca atare – dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări.

Nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau, în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii”, a declarat Alexandru Rafila.

El a precizat că utilizarea măştii la tulpina Omicron este importantă, deoarece „este o barieră mecanică care previne transmiterea”.

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele