Ilie Bolojan pare că nu mai vrea să fie o variantă doar pe hârtie

0

Ilie Bolojan reușit să-și transmită mesajele către colegii de partid și din coaliție în cadrul unui interviu publicat de Libertatea si preluat de PRescu.ro. Astfel, alianța PNL – PSD cât și scaunul lui Florin Cîțu par acum ”amenințate”. Primarul, PNL-istul și șeful de CJ, Ilie Bolojan a fost primar între 2008 și 2020 în Oradea, iar acum este președinte al Consiliul Județean Bihor. Bolojan, care a părea că refuză constant șefia PNL, este liberal de 30 de ani și pare că s-a săturat să fie o variantă doar pe hârtie.

 

Ilie Bolojan s-a remarcat după 2005 când, ca prefect de Bihor, a reuțit să scadă timpul de stat la coadă pentru pașaport la doar două ore. O premieră în România. ” Când am fost prefect de Bihor, în 2005-2006, știam că cele mai proaste servicii cu care mulți români se întâlneau erau în zona de înmatriculări, de pașapoarte, vă amintiți. Erau cozi infernale, la Udriște era nebunie în București, la pașapoarte, peste tot erau astea. La pașapoarte era un termen legal de 30 de zile, dar ți se dădea și în urgență. Primeai pașaport în urgență dacă cererea ta era, citez, „temeinic justificată”.

Am întrebat: ce e aia „temeinic justificată”? Văzusem cozile, stătusem la cozi, fusesem un client al lor. Acum eram prefect. Și logica la urgență era următoarea: dacă te duceai cu un cartuș de Kent lângă cererea pentru „tratament, durere de cap în Ungaria”, atunci era „temeinic justificat” să-ți elibereze urgent pașaportul. Dacă cererea nu era însoțită de un „accesoriu”, atunci nu era „temeinic justificat”. Ți se spunea că sunt destui medici în România.

Vezi și Inovația Sharp 1-Touch Pro – spălarea cu o singură atingere, lansată la IFA 2019 Berlin

Am dat un ordin de prefect și am zis că „la toată lumea care plătește taxa de urgență, cererea este «temeinic justificată»”. Și trebuie să-l dați în două ore, nu în două zile. Că am stat lângă ei și am văzut cât durează editarea unui pașaport. Și dura 20 de minute. Sigur, uneori nu mergeau calculatoarele, baza de date, dar două ore era rezonabil. Și le-am spart toate ghișeele. Într-o lună s-au făcut încasări cât într-un an și au dispărut cozile. Atunci am primit telefoane, dar invers decât înainte. Înainte mă sunaseră prietenii că au nevoie de mine. Să intervin, că se grăbesc, să le elibereze pașaport la urgență. Le-am zis că eu nu intervin la ăia, că o să schimbăm să facem să funcționeze. „Ilie, n-o să funcționeze în veci sistemul la noi”, mi-au zis amicii. Acum funcționa și m-au sunat să-mi mulțumească. Nu mai aveau nevoie de mine”.

Merge Bolojan la București pentru ”șefia” PNL sau a României?

Cred că e răspundere. Să conduci în sistemul public nu e ca și cum ai posta pe Facebook. Postezi și gata. E mai degrabă ca și cum ai fi la volanul unei mașini pe care te-ai angajat să o conduci. Ce faci dacă ai promis că știi să conduci și, când ajungi la volan, nu te descurci? Înțeleg comparația cu liceul, mie însumi mi-a fost greu.

Da, nu exclud (Șefia PNL sau președinția României). Mă întreabă oamenii: în 2024 ce se va întâmpla. Nu, important e ce se va întâmpla în 2022 și 2023, că sunt ani de bază și să-i tratăm cu atenție. Nu exclud, însă, repet, nu aceasta e problema noastră.

Educația și structura socială în Bihor

Noi, în Bihor, lucrăm de ani de zile ca să ne îndreptăm spre o altă structură economică-industrială. Eram înapoiați. Din 2008 am lucrat la parcuri industriale, că nu aveam. Am făcut, acum facem încă patru, la 50-60 de kilometri distanță de Oradea, răspândite în toate direcțiile. E nevoie însă și de specialiști. Cum se fac ei? Prin educație. Acum investim în educație la Bihor. Educația este probabil problema fundamentală a României. Uitați, apropo de treburi făcute fără reclamă, dar cu răspundere: Ministerul Educației a făcut, la cererea noastră, o excelentă modificare.

Și atunci, ministerul a acceptat ca aceste companii care susțin clasele și-și cresc viitorii angajați acolo să aibă dreptul să valideze profesorii.

Da, pentru că nu vorbim despre matematică și fizică, ci despre materiile de specialitate, care fac 80% din programă la aceste clase. De ce să nu predea inginerii fabricilor, oamenii care chiar știu ce se caută? Alt exemplu, ca oamenii să realizeze complexitatea unei primării sau Consiliul Județean. Noi, în Bihor, avem nevoie de IT-iști. Cine vine, din orice județ, să studieze informatică la Oradea are casă și masă asigurate.

Bolojan nu vrea cu PSD

N-am fost partizanul coaliției cu PSD, însă sper să meargă. De ce? Partidele mici fac revoluții, partidele mari evoluează. Dacă nu evoluăm ca partid liberal, atunci ne merităm soarta. Tot rămânem în urmă. România nu are timpul acesta! În anumite zone e nevoie de revoluții, în altele din stat, de evoluție. Cum le îmbini e problema.

Tot rotindu-ne, uităm să mai și conducem, să mai și muncim. Iar calitatea conducerii contează în toate țările lumii. S-a dovedit asta. Contează geografia, resursele, economia, statul de drept, dar nicio țară n-a evoluat fără bună guvernare.

Citește și Bolojan dă afară jumătate din angajaţii Consiliului Judeţean Bihor

Bolojan neagă o relație tensionată cu Iohannis

Nu am discutat doar noi doi nici între patru ochi, nici altfel. Dar să vă spun ceva: nu conducătorii schimbă țara, ei creează condiții ca oamenii să schimbe țara.

Conjunctura în primii ani e clar că nu a fost favorabilă. Există și o problemă în Constituția noastră. Cel mai legitim om politic, președintele, candidează și face campanie și promisiuni. Apoi el constată că a câștigat cu un program de executiv pe care nu are pârghii să îl pună în practică. Și de aia e nevoie de „guvernul lui”, nu ca persoană, ci de guvernul promisiunilor lui.

În primul mandat (al președintelui Iohannis) a fost un guvern de altă coloratură, majorități slabe. Nu putem spune că în primul mandat s-au făcut niște lucruri extraordinare. Asta e realitatea. În al doilea mandat, părea o perspectivă. Nu mai era presiunea alegerilor, ar fi putut să fie o treabă bună. Dar n-a funcționat coaliția.

Bolojan și amintirea guvernării Tăriceanu

Nu cred că noi trebuie să administrăm comunitățile după Facebook, sincer. Eu nu fac spectacol, nu sunt un orator deosebit, nu alerg să vă filmez cu telefonul. Când am fost numit secretar general al Guvernului, ca să știu ce e hardughia aia, am intrat de la subsol, până la etaj.

Da, în Palatul Victoria. Am mers prin birouri și ce m-a surprins a fost că aproape în fiecare birou mergea un televizor. Erau pe televiziunile de știri. M-am gândit cum se pot concentra oamenii ăștia dacă le merge televizorul tot timpul? Ai proiecte, ai legi… Cum să te concentrezi? Am luat toate televizoarele din birouri, mai puțin la biroul de presă. Am sunat-o pe Mioara Mantale, care era prefect: doamna Mantale, aveți ceva case de copii? Da. Veniți cu două microbuze și luați-vă televizoarele. Recunosc că am trimis și la Direcția de Asistență Oradea, tot pentru copii.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele