Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, persoanele condamnate pentru fapte de corupţie fiind exceptate din textul legii. De asemenea PNL a anunţat că va ataca la CCR această iniţiativă legislativă.
Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate prevede instituirea unor măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Potrivit proiectului de act normativ, aceste pedepse ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin „echivalent zile muncă în folosul comunităţii”, fie în regim mixt.
“Nu îmi face nicio plăcere să vin la microfon şi să vorbesc despre acest proiect depus de colegii senatori ai PSD şi pe care grupul PNL nu îl va susţine. PNL nu va vota acest proiect în forma ieşită din Comisia juridică, pentru că nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit, anume: de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături de o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei. Acestea două erau proiectele necesare pentru ca în penitenciare să se producă o adevărată reformă. Din nefericire, aţi pervetit ambele măsuri. Pe de o parte, aceste măsuri alternative au devenit un instrument prin care din măsuri alternative la executarea pedepselor cu închisoarea, dumneavoastră aţi elaborat un proiect prin care introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea condiţionată. Acesta este efectul amendamentelor care au fost depuse în Comisia juridică”, a spus deputatul PNL Gabriel Andronache.
Citeşte şi Închisoarea de weekend și la domiciliu; brățara electronică nu va fi obligatorie
„Prin cale de consecinţă, vom vota împotriva acestui proiect şi ne determinaţi, din păcate, să îl atacam la CCR, pentru a vedea dacă modificările pe care le-aţi propus sunt întrunesc elementele de constituţionalitate sau sunt neconstituţionale”, a adăugat Andronache.
USR a susţinut că PSD se comportă ca un „piroman”. “Este o bazaconie ceea ce propuneţi dumneavoastră – închisoarea acasă. Ce a făcut PSD de se comportă asemenea unui piroman care smulge cutia de chibrituri din mână şi dă foc casei. A preluat pur şi simplu un alt proiect al colegilor noştri, a adus amendamente – 18 am numărat – la opt articole, au modificat complet conţinutul şi au relaxat foarte mult această legislaţie, în continuarea demersului mai vechi de dezincriminări, de relazare a legislaţiei penale. Îşi doresc cei de la PSD să rezolve problema corupţiei prin eventuala abrogare a întregului cod penal. PSD distruge justiţia, slăbeşte legislaţia penală, deschide larg porţile închisorilor”, a susţinut Stelian Ion. Proiectul de lege a fost adoptat cu 170 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” şi 6 abţineri, Camera Deputaţilor având putere de decizie.
USR şi PNL contestă Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor
Preşedintele USR Dan Barna, a declarat miercuri că a avut în cursul dimineţii o discuţie cu liderul PNL, Ludovic Orban, în care dorește ca parlamentarii celor două formaţiuni să atace la Curtea Constituţională Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.
”Chiar de dimineaţă am avut o discuţie cu domnul Ludovic Orban, discutând exact pe această iniţiativă de a contesta la Curtea Constituţională legile privind executarea pedepselor. Este un nou pas mai departe spre ceea ce am declarat că România devine uşor-uşor un rai al infractorilor. Actuala majoritate prioritizează major infractorii, condamnaţii, persoanele aflate în detenţie, în defavoarea politicilor publice, sociale sau de infrastructura , care ne lipsesc cu desăvârşire”, a declarat liderul USR, deputatul Dan Barna. El a mai spus că ”atacul PSD la destructurarea statului a devenit unul efectiv şi asumat”. ”Vedem cum Liviu Dragnea încearcă să confişte, practic, întreg statul”, a adăugat Barna.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion, a afirmat că adoptarea legii este ”o palmă peste obrazul oamenilor cinstiţi din România”. ”Această legislaţie este relaxată cu fiecare proiect propus de PSD sau însuşit de PSD. (…) Mesajul care se dă este acela că românii nu trebuie să se mai teamă că încalcă legea. Aceasta este viziunea PSD, aceasta este viziunea unei majorităţi parlamentare conduse de un condamnat penal”.
De Vlad Mitu