Finalul summitului istoric de vineri dintre cele două Corei a fost încununat cu un gest simbolic de pace. Kim Jong-un, liderul de la Phenian, și omologul său de la Seul, Moon Jae-in, au plantat un copac la frontiera intercoreeană. Însă pe „reversul” istoriei se mai află un pom, cel care era să provoace un război între SUA și Coreea de Nord, conflict care ar fi atras în spirală inevitabil și Coreea de Sud.
În vara lui 1976, Zona Demilitarizată dintre cele două Corei a fost scena unui incipit de război. Iar discordia a pornit de la un plop uriaș de Normandia.
Plopul obstrucționa aria vizuală a unui punct important de observație din apropierea „Podului fără întoarcere”.
Podul traversează râul Sacheon, care împarte în două Zona Demilitarizată intercoreeană, fiind înconjurat de dealuri și câmpii și fusese folosit constant în schimburile de prizonieri dintre cele două Corei luați în războiul din 1953.
Citeţte şi Liderul Coreei de Nord continuă să șocheze
În dimineața zilei de 18 august 1976, o echipă a plecat spre punctul cel mai volatil al Zonei Demilitarizate ca să taie copacul. Cinci lucrători civili însoțiți de zece ofițeri dintr-un comandament ONU. Ceea ce părea a fi o banală operațiune de tăiat un simplu pom avea să se dovedească a fi o incursiune foarte periculoasă.
Militarii ONU nu știau că, în urmă cu două săptămâni, câțiva soldați sud-coreeni încercaseră și ei să pună la pământ plopul, dar renunțaseră, fiind amenințați de soldații nord-coreeni.
Căpitanul Arthur G. Bonifas conducea escorta militară care supraveghea muncitorii sud-coreeni, în timp ce aceștia își pregăteau scările, fierăstraiele și topoarele pentru a tăia pomul.
Restricțiile privind uzul armelor în Zona Demilitarizată nu i-au permis lui Bonifas să poarte la el în acea zi un pistol, chiar dacă cei mai mulți dintre ceilalți camarazi ONU veniseră înarmați fără știrea căpitanului.
Peste 20 de minute, locotenentul nord-coreean Pak Chul – numit „Buldogul”, din cauza agresivității sale – avea să vină în trombă pentru a-i avertiza pe muncitorii sud-coreeni și pe soldații americani să înceteze operațiunea, deoarece plopul fusese „plantat personal de Kim Il Sung”.
Căpitanul Bonifas l-a ignorat și le-a ordonat civililor să își vadă mai departe de treabă.
Furios, Chul s-a întors pe partea nord-coreeană, iar minute mai târziu avea să revină într-un camion militar, cu douăzeci de soldați înarmați cu țevi și bâte.
Locotenentul nord-coreean le-a poruncit din nou muncitorilor să lase topoarele jos, spre iritarea căpitanului Bonifas, care le-a ordonat iarăși să nu îl bage în seamă pe Chul.
„Ucideți-i pe ticăloși”, a țipat din toți rărunchii Pak Chul, iar militarii ONU s-au trezit în mijlocul unui atac violent. Speriați, muncitorii și-au aruncat topoarele, care au fost luate apoi de soldații nord-coreeni, ucigându-l cu sălbăticie pe căpitanul Bonifas. Luați pe nepregătite de acest asalt, miliarii ONU nu au avut timp să folosească pistoalele pe care le ascunseseră în haine. Opt soldați au fost răniți grav. Al doilea mort a fost locotenentul Mark Barret.
„Îmi amintesc de pozele (făcute dintr-un post de observație – n.r.) cu ofițerii asasinați care mi-au fost puse pe birou. N-am mai văzut o asemenea brutalitate în viața mea”, avea să povestească peste ani un oficial militar american.
Statele Unite au luat atunci în considerare o serie de răspunsuri militare, optând până la urmă pentru desfășurarea câtorva zeci de elicoptere, bombardiere și avioane de luptă, laolaltă cu sute de soldați în Coreea de Sud.
De Vlad Mitu
