Klaus Iohannis: Voi intra în competiţie pentru un nou mandat de preşedinte, nu mă tem de niciun contracandidat

0

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, vineri, că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale şi a anunţat obiectivele pentru acest an.

„Începem anul 2019, un an cu foarte multe provocări, începem acum, practic, direct cu Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Chiar săptămâna viitoare vom avea vizita Comisiei Europene, pentru a începe în forţă această Preşedinţie. Sunt convins că vom face faţă bine. Avem deja, în luna mai, primele alegeri, sunt alegeri europarlamentare şi de pe acum vreau să spun că este foarte important să participăm la aceste alegeri. Cu cât mai mulţi alegători se prezintă la aceste alegeri, cu atât mai clar va fi rezultatul. La sfârşitul anului vom avea alegeri prezidenţiale şi reiterez ce am mai spus, voi intra în competiţie pentru un nou mandat de preşedinte”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a precizat obiectivele pe care le are pe parcursul anului.

„Pe întreg anul 2019, obiectivele mari pe care le am, care sunt obiectivele României, sunt o mai profundă şi mai bună integrare europeană, consolidarea posturii noastre în cadrul NATO şi poate chiar reuşim în cursul acestui an să avem o întărire a prezenţei NATO pe Flancul estic, ceea ce, cu siguranţă, ar fi foarte bine pentru noi. Şi unul din obiectivele mari, foarte importante, pentru mine şi în anul 2019 este consolidarea statului de drept în România, asta însemnând, evident, printre altele, şi continuarea în forţă a luptei împotriva corupţiei. Personal, obiectivul meu pentru alegerile prezidenţiale este câştigarea unui al doilea mandat de preşedinte al României”, a arătat Iohannis.

Şeful statului s-a declarat optimist în ceea ce priveşte candidatura sa pentru un nou mandat, menţionând că nu se teme de niciun contracandidat.

„Da, sunt foarte optimist. Nu mă tem de niciun contracandidat. Nu mă tem niciodată de contracandidaţi. Alegerile sunt alegeri. Cine doreşte să obţină un mandat trebuie să se prezinte în postura de candidat. Eu mă voi prezenta şi sunt optimist, da!”, a mai spus Iohannis.

Întrebat cum ar fi o cursă prezidenţială cu Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şeful statului a răspuns: „Eu cred că orice cursă electorală are un parcurs pe care îl cunoaştem, cu campanie electorală, dar în final, important este ce doresc alegătorii şi la sfârşitul anului 2019 vom şti ce preşedinte şi-au dorit românii”.

El a mai arătat că este susţinut de PNL în cursa pentru prezidenţiale şi că discuţia privind o susţinere mai mare se va purta.

„Asta sigur rămâne o discuţie care se poate purta şi se va purta, însă importantă este susţinerea românilor”, a subliniat Iohannis.

Citește și Iohannis: Nu-l voi revoca pe Augustin Lazăr din funcția de procuror general

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele