Echipa națională de fotbal s-a transformat într-o perversă instalație de tocat nervi, care mai nou funcționează pe bază de limbi.
În fruntea federației se află un domn campion mondial (neoficial) al limbilor de lemn (oficiale). Când îl asculți vorbind ai impresia că te afli la un curs intensiv de traforaj. Un politician eșuat în lumea fotbalului care vorbește mult, stufos, abuzând de termeni semi-savanți, sperând că în acest fel își maschează lacunele fotbalistice. Un guler alb rătăcit într-o lume tot mai neagră.
Venit în România pe post de profesionist al antrenoratului, germanul aflat în fruntea echipei naționale s-a remarcat până acum doar pe post de „limbă dulce”. Suporterilor le promite victorii, pe fotbaliști îi laudă mai mult decât este cazul, iar pe șeful FRF îl „cântă” într-un mod care i-ar face geloși, dacă ar mai trăi, pe poeții de curte ai regimului comunist. Atât. Tehnico-tactic este mort și abia acum înțelegem de ce în țara natală a fost scos la pensie de mai mulți ani și a fost mutat într-un studiou TV. La vorbe este chiar bun, dar oricum am socoti și împărți, tot nu merită un milion de euro pe an, doar ca să ne îngroape în/cu declarații optimiste.
Pe teren fotbaliștii tricolori par să gândească la fel de mult precum limbile de la ghetele cu care sunt încălțați. O asemenea adunătură lipsită de ambiție și personalitate mai rar s-a văzut. Zmei pe la echipele lor, se transformă în mielușei sub tricolor. De ce? Răspunsul pare să se afle tot la selecționerul bun de gură și care asupra lor are efect de tranchilizant.
Teoretic echipa națională mai are șanse să ajungă la Campionatul Mondial din Rusia, practic se face de râs la fiecare apariție publică. Ei trăiesc, chiar bine, pe bază de teorii, iar nouă, practic, ne moare pasiunea pentru fotbal.
