Liverpool: Cel mai scump transfer din istoria clubului. Despre câți bani e vorba pentru mijlocașul de doar 21 de ani

Sabina Popescu

Liverpool pregătește noul sezon de Premier League și este gata să îi „fure” lui Chelsea un jucător de sub nas. „Cormoranii” au făcut o ofertă uriașă, în valoare de 110 milioane de lire sterline (aproximativ 127 de milioane de euro) pentru Moises Caicedo (21 de ani), mijlocașul defensiv ecuadorian al celor de la Brighton, relatează gsp.ro 

Trupa de pe Anfield Road s-a despărțit în această vară de 4 mijlocași. Căpitanul Jordan Henderson a plecat în Arabia Saudită, la Al Ettifaq, brazilianul Fabinho a luat tot calea Golfului și a semnat cu saudiții de la Al Ittihad, Naby Keita a ajuns la Werder Bremen, iar James Milner a devenit noul jucător al lui Brighton.

Pentru a acoperi poziția de mijlocaș defensiv, pe care puteau juca  Henderson și Fabinho, Liverpool și-a îndreptat atenția către Moises Caicedo, mijlocaș curtat toată vara de Chelsea. Iar englezii sunt gata să-l facă pe sud-american cel mai scump jucător din istoria clubului.

Cel mai scump jucător cumpărat vreodată de Liverpool este atacantul uruguayan Darwin Nunez, luat vara trecută de la Benfica, pentru 100 de milioane de euro.

- Publicitate -

Citește și: PSG continuă să-l convingă pe Mbappe să prelungească contractul. Ce sumă uriașă i-au oferit și care a fost răspunsul fotbalistului

Brighton a acceptat oferta de la Liverpool pentru Moises Caicedo

Iar suma uriașă pusă pe masă de cei de la Liverpool i-a convins pe conducătorii lui Brighton să accepte oferta de 110 milioane de lire sterline, scrie jurnalistul Fabrizio Romano, pe Twitter.

De altfel, mai arată sursa citată, Liverpool pregătește toate documentele necesare pentru ca tranzacția să se facă cât mai repede posibil, de preferat până la finalul zilei de vineri. „Cormoranii” au programat și vizita medicală pe care Moises Caicedo ar urma să o susțină înainte de semnarea contractului cu Liverpool.

Moises Caicedo a ajuns la Brighton în februarie 2021, de la Independiente, formație din țara natală, în schimbul sumei de 5 milioane de euro. Între august 2021 și februarie 2022, ecuadorianul a jucat sub formă de împrumut la Beerschot, în Belgia, acolo unde a adunat 14 apariții și a înscris două goluri.

În tricoul „pescărușilor”, Moises Caicedo a bifat 53 de apariții, a punctat de două ori și a pasat decisiv în 3 rânduri. Moises Caicedo are 32 de selecții și 3 goluri marcate în tricoul primei reprezentative a Ecuadorului.

Sursa: gsp.ro

Distribuie articol:
Informateca