MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia

Alexandru Ionescu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde există riscul prelungirii timpilor de aşteptare la frontiera cu Bulgaria, întrucât reintroducerea de către autorităţile elene a măsurii scanării documentelor de călătorie creşte considerabil timpul alocat controlului.

 

Potrivit MAE, cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Elenă sunt atenţionaţi asupra riscului de creştere a timpilor de aşteptare la trecerea frontierei cu Bulgaria (Kulata-Promachonas, Nymfea – Makaza, Svilengrad – Ormenio).

Singura cale de acces rutier pentru cetăţenii străini (Germania, Polonia, Croaţia, Serbia, Bulgaria şi România) către destinaţiile turistice din R. Elenă o reprezintă tranzitul prin R. Bulgaria, iar reintroducerea de către autorităţile elene de frontieră a măsurii scanării documentelor de călătorie creşte considerabil timpul alocat controlului acestora.

- Publicitate -

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Citește și: Lucian Bute, omagiat în Canada

Etichete:
Distribuie articol: