Măsurilor fiscale și taxei pe lăcomie le lipsește esențialul: interdicția de a transfera scumpirile la consumator

Gubandru Iulia

De câte ori guvernele au anunțat creșteri de taxe, impozite sau alte costuri birocratice, liderii mediului de afaceri au ripostat, invariabil, cu amenințarea că scumpirile astfel induse vor fi transferate în prețurile finale, la consumatori. Iar presa generalistă a transformat aceste scumpiri în mici apocalipse pentru economie. Ce s-ar face acești lideri în fața unei interdicții, care să fie prevăzută expres în proiectele incriminate, de a transfera în prețurile finale majorarea costurilor fiscale/birocratice?

„Este interzisă majorarea de prețuri/tarife, la vânzare, invocând ajustările fiscale prevăzute în prezentul act normativ. Agenții și operatorii care vor aplica astfel de majorări vor fi sancționați cu amendă de până la X% din cifra de afaceri obținută ca rezultat al acestor scumpiri, dublată de obligația revenirii la prețurile anterioare și/sau cu retragerea ori suspendarea licenței de funcționare”. Ei, ce ziceți – dacă ar apărea o astfel de prevedere?

Până în prezent, deși majorările de taxe au apărut mai mult pentru sancționarea unor comportamente abuzive pe piață, companiile vizate n-au ezitat să arunce asupra clienților aceste creșteri, astfel că în final tot populația – nu cei „sancționați” – a suportat consecințele.

Cresc accizele sau apar supraaccize la carburanți? „Automat”, avertizează și transportatorii, dar și – la unison cu ei – toți comercianții care văd aici o oportunitate, „se vor scumpi atât biletele de transport, cât și mărfurile care sunt transportate”, adică tot ce găsim pe raft. (Mulți au și aplicat scumpiri numai la zvonul creșterilor de taxe, ca să fie ei siguri că nu vor avea nimic de pierdut.)

Se scumpesc gazele și curentul electric? „Automat vor crește toate prețurile, căci toate produsele (de data asta, și serviciile) au o componentă energetică”, amenință liderii mediului de afaceri.

Citeste si...  Duș rece pentru politicienii aerieni, din partea Băncii Naționale: Investițiile străine au scăzut, datoria externă a crescut, deficitul de cont curent s-a adâncit

Vine taxa pe lăcomie? „Automat, se vor scumpi finanțările pentru firme și populație”, amenință bancherii și analiștii.

Desigur, toți argumentează că marjele de profit în industriile afectate sunt atât de mici, încât nu pot fi absorbite creșterile de costuri fiscale/birocratice fără riscul scumpirilor sau al – încă un Bau-Bau! – falimentului în masă.

Iar pentru că astfel de măsuri au apărut peste noapte, fără o consultare deschisă cu patronatele sau măcar cu reprezentații firmelor cu adevărat lovite, schimbările de regim fiscal/birocratic s-au transformat în conflicte sociale, unele chiar cu ieșiri în stradă.

Cum s-au încheiat aceste conflicte? De multe ori, guvernele au dat înapoi, renunțând la măsurile propuse – speriate de eventualele costuri electoral-politice ale acestora. Dar de cele mai multe ori tocmai guvernele și-au întors fața către consumatori și – în loc să le ia apărarea – le-au explicat împăciuitor că, totuși, impactul nu de decât de „câțiva lei” sau, hai, de „câteva procente” în prețuri. „Recunoaștem că v-am furat, da nu mai țipați așa, că nu v-am luat decât câțiva bănuți”.

Așa se face că românii au înghițit, mai cu nervi, mai cu noduri, toate scumpirile generate până acum de prostiile guvernelor, transferate asupra lor de companiile nevoite să suporte creșterile de taxe, impozite și costuri birocratice.

Eu zic că a venit momentul să se oprească toate astea! În primul rând, desigur, guvernele să înceteze cu prostiile fiscal/birocratice apărute peste noapte și generatoare de costuri inutile pentru companii. Dar și companiile, în al doilea rând. să înceteze cu scumpirile transferate la consumatori din cauza acestor prostii. Consumatorii nu au nicio vină și nu au puterea de a contracara manevrele fiscale.

Citeste si...  30% dintre participanţii la Pilonul II au acumulat peste 10.000 de lei în conturile personale

Aa, că nici firmele, cu ai lor reprezentanți din asociații și patronate, nu au puterea de a contracara manevrele guvernelor – asta e o altă, poate cea mai tristă, poveste. Despre care REVISTA PATRONATELOR a mai scris și va mai scrie!

 

Sursa: Revista Patronatelor


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *