Medicii pleacă din spitale din cauza coronavirus COVID 19. Nu se mai câștigă!

0
spital

Singurul medic de la secţia ATI a Spitalului municipal din Orăştie, împreună cu cinci asistente şi cinci infirmiere au demisionat luni din funcţii, conducerea unităţii medicale şi autorităţile locale încercând să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei apărute.

Primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, a apreciat că demisia cadrelor medicale s-ar fi produs pe fondul unei stări de teamă, în contextul epidemiei de coronavirus, menţionând însă că spitalul dispune de echipamentele de protecţie necesare.

“Încercăm să găsim soluţii. Nu sunt de acord cu acest comportament. Cred că sunt speriaţi, dar cred că toţi suntem speriaţi. Trebuie să trecem cu toţii prin această bătălie. La Orăştie nu am avut niciun caz de infectare cu COVID-19”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Orăştie.

Edilul local şi-a manifestat speranţa că medicul, asistentele şi infirmierele vor reveni asupra deciziei luate, în condiţiile în care spitalul din Orăştie a avut un singur medic ATI.

Mioveni, aceeași situație

Managerul Spitalului din Mioveni, Horia Trăilă, a declarat unei agenții de presă că mai mulți medici din unitatea pe care o conduce și-au înaintat demisiile, dar nu au fost acceptate.

„Nu pot să accept. Nemulțumirea este legată de faptul că dacă ieși la luptă trebuie să cunoști câte gloanțe ai. Când ieși la luptă cu mâinile goale e greu. Nu poți face un plan”, a declarat Trăilă.

Acesta nu a precizat câți medici au recurs la acest gest și nici dacă spitalul va deveni, până la urmă, suport COVID-19. A afirmat însă că „va veni COVID peste noi. Vom lupta, să nu creadă lumea să suntem lași”.

Clotilde Armand publică lista beizadelelor: copiii liderilor PSD, angajați pe bani grei la stat

„Așteptăm niște precizări de la Ministerul Sănătății. Echipamente avem din ce am achiziționat și ce am primit din donații. Măști FFP3 avem zero, FFP2 avem 25, combinezoane 60. Am primit niște combinezoane care nu sunt pentru așa ceva. (…) Spitalul nu a fost gândit ca fiind de Boli Infecțioase. (…) Pentru această infecție e mai periculos decât un spital vechi”, a mai precizat managerul Spitalului din Mioveni.

La rândul său, prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a declarat că vor veni echipamente la Mioveni.

„Este decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (ca spitalul de la Mioveni să devină suport COVID-10 – n.r.), există avize DSP. Spitalul este compatibil. Nu avem niciun motiv să schimbăm decizia. Echipamentele vor veni”, a afirmat Soare.

Spitalul din Mioveni a fost inaugurat anul trecut și a costat 68 de milioane de euro, fiind construit de la zero.

Purificatorul SHARP KC-D40EUW, perfect pentru camera copilului

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele