Messi a ales să joace pentru Inter Miami, echipa lui David Beckham

ȘtireaTa

Leo Messi (35 de ani) a decis să joace în sezonul viitor în MLS, pentru Inter Miami, formația patronată de David Beckham.

Disputat de FC Barcelona și de saudiții de la Al Hilal, mijlocașul care în iarnă a câștigat Cupa Mondială 2023 în tricoul echipei naționale a Argentinei a fost deturnat în ultimul moment.

FC Barcelona spera că Leo Messi se va întoarce pe Camp Nou, unde a scris istorie, însă Inter Miami i-a pus pe masă o ofertă uriașă, de 500 de milioane de euro pe an, potrivit presei din Spania.

MATERIAL PRELUAT INTERGAL DE PE WWW.PARIURIZILNICE.RO

Messi a susținut primul interviu în care și-a argumentat decizia de a semna cu gruparea americană.

„Mi-am dorit foarte mult să revin la Barcelona. Eram foarte încântat de idee, dar, după ce am trăit în 2021, nu am vrut să fiu pus din nou în aceeași situație, să aștept să văd ce se va întâmpla și până la urmă să plec și viitorul să nu fie în mâna mea, ci în mâna altora.

Am auzit că Barcelona trebuia să vândă jucători sau să scadă salariile fotbaliștilor (n.r. – pentru aducerea sa) și adevărul este că nu am vrut să trec prin asta, să am de-a face cu așa ceva.

Așa că, am luat decizia că voi merge la Miami. Dacă nu am putut să revin la Barcelona, am vrut să părăsesc Europa, să ies din lumina reflectoarelor și să mă gândesc mai mult în familia mea”, a declarat argentinianul, potrivit Mundo Deportivo.

Inter Miami este ultima în Major League Soccer, cu 15 puncte și 11 înfrângeri din 16 meciuri.

Citeste si...  Răzvan Burleanu va conduce grupul de lucru UEFA-Uniunea Europeană

În acest sezon, Messi a fost unul dintre cei mai eficienți jucători ai lui PSG, cu 21 de goluri marcate și 20 de assist-uri în 41 de partide.

Între timp, sâmbătă, 10 iunie, la Istanbul, Manchester City și Inter Milano vor disputa finala UEFA Champions League, campioana Angliei având cota 1.44, la Netbet, să obțină victoria în 90 de minute, în vreme ce succesul echipei italiene beneficiază de cota 6.50. 


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *