Mihai Tudose, premierul lui Liviu Dragnea, apoi premierul anti-Liviu Dragnea, își dă cu părerea despre cele 80 de miliarde primite – oarecum – de România de la Bruxelles.
Redăm gandurile dumnealui, dar trebuie să subliniem că domnul Tudose a preferat o întâlnire de partid în locul unei întrevederi istorice cu Prim Ministrul Japonie sau că nu are card bancar, că ba a fost prieten cu Victor Ponta și așa a ajuns parlamentar european, apoi s-a supărat pe Victor ”Monta” și a revenit în PSD.
Se rupe deja ProRomânia? Tudose, Câmpeanu și Constantin bat la ușa PNL și PSD
Minai Tudose dixit:
„Se va da mârțoaga peste cap și va mânca de mâine jăratic? Să fim serioși! După cum stăm azi, dacă accesăm jumătate din cele 80 de miliarde, înseamnă că l-am prins pe Dumnezeu de picior”, a scris miercuri, pe Facebook, fostul premier Mihai Tudose, europarlamentar PSD.
Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez Shinzo Abe
„Proiecte, nu gargară! 80 de miliarde de euro sunt mult sau puțin? Asta-i discuția la noi, de ieri încoace. Pentru unii ar fi o «sumă impresionantă», care ne va rezolva toate întârzierile acumulate în zeci de ani, «mulţumită eforturilor deosebite» depuse de «guvernul meu». pentru alții e un fals succes, considerând că suma e mică, că meritam mai mult… Din păcate, problema e mult mai gravă decât aceste scremeri pentru micul ecran. Știm cu toții, alegători și politicieni, care-i adevărul, dar fugim de el, că ne doare al naibii”, a scris pe Facebook Mihai Tudose.
„Ăsta e nivelul guvernanților de azi. Aceste sume, împrumuturi sau sume nerambursabile, se pot lua doar pe proiecte! Nu pe «intenții» declarate… Se va da mârțoaga peste cap și va mânca de mâine jăratic? Să fim serioși! După cum stăm azi, dacă accesăm jumătate din cele 80 de miliarde, înseamnă că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Iată de ce cred că ne trebuie rapid un plan guvernamental de reașezare instituțională pentru a spori capacitatea de absorbție a fondurilor europene și un plan pentru accesarea acestor bani. Proiectele europene înseamnă muncă, viziune, consens! Nu gargară și proiecții de cai verzi (galbeni) pe pereți…”, a conchis Tudose.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la finalul summitului UE de la Bruxelles, că România a obținut o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru a reface infrastructura din țară.