Ministerul Finanţelor a anunţat miercuri că termenul limită de depunere a Declaraţiei Unice este 31 iulie, iar peste 600.000 de persoane au depus-o până în prezent.
Declaraţia poate fi depusă online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual (SPV), prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
”De asemenea, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, se arată în comunicat.Până în prezent au depus Declaraţia Unică un număr de peste 600.000 de persoane fizice, din care online 190.000, de 3,5 ori mai multe decât anul trecut, potrivit ministerului.
Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336 alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.
Citește și:Adrian Zuckerman, nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti