
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre ceea ce ar trebui făcut pentru ca beneficiarii din sistemul de pensii să aibă parte de echilibru. În plus, ministrul a mai spus că Executivul a purtat o discuție pe tema pachetului de ajutor social.
Ministrul Muncii a precizat că legea salarizării și cea a pensiilor va fi analizată, cu scopul ca toți beneficiarii din sistemul social să aibă parte de echilibru.
Vezi și Predoiu se plânge că a fost obligat să semneze majorarea pensiilor speciale ale magistraților
Declarațiile sale vin pe fondul scumpirilor facturilor de gaze și energie, facturi pe care mulți oameni nu-și permit să le plătească. De aceea, în ședința de Guvern de miercuri, autoritățile au discutat pe tema pachetului de ajutor social care va analiza din nou legea salarizării și a pensiilor. Ministrul Marius Budăi susţine că întregul demers va dura aproximativ 120 de zile.
În această situaţie, ministrul Muncii a fost întrebat dacă după perioada de 120 de zile pensionării s-ar putea aștepta la majorări, dar acesta a declarat că preferă să nu dea nicio speranță momentan.
„Prefer să mă păstrez la fel de serios cum am fost până acuma şi nu o să-mi permit să dau, mai ales că vorbim de cetăţeni, de oameni, de suflete, nicio speranța pe care să nu o putem noi ca Guvern să o ducem la îndeplinire.
Ceea ce am anunţat astăzi este practic ceea ce ne-am asumat prin programul de guvernare atunci când am negociat această coaliţie politică, pentru a susţine guvernul”, afirmă acesta.
[…] Vezi și Ministrul Muncii, Marius Budăi: o noua formulă pentru recalcularea pensiilor […]