Mizele scandalului de la DNA Oradea: Un dosar de fraudă cu fonduri europene în care este implicată o firmă a directorului Tel Drum, Petre Pitiș

0

OLAF, DLAF şi DNA Oradea instrumentează un dosar de fraudă cu fonduri europene în care este implicată firma 3T Construct din Piatra Neamţ, deţinută între 2010 şi 2014 de directorul Tel Drum, Petre Pitiş, şi apoi preluată de Nicoleta Pene, directorul comercial al Tel Drum, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Departamentului de luptă antifraudă (DLAF). Firma a intrat în insolvenţă în 2014 şi acum este în faliment. DNA Oradea este în plin scandal după ce un avocat a publicat o înregistrare în care susține că procurori de la DNA Oradea, discută de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”.

Potrivit surselor G4media.ro, în dosar este începută urmărirea penală in rem pentru infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Prejudiciul din dosar este de peste 10 milioane de euro şi vizează două licitaţii încheiate de firma 3T Construct cu compania Apaserv din Satu Mare.

Potrivit SEAP (site-ul guvernamental de transparenţă în achiziţii publice), pe 29 martie 2013, asocierea de firme 3T Construct Piatra Neamţ şi Stulz Planaqua GmbH din Germania şi-a adjudecat prin licitaţie un contract de peste 19 milioane de lei fără TVA, adică peste 4 milioane de euro, cu compania Apaserv Satu Mare pentru „lucrări de construcţii staţii de epurare a apelor uzate în oraşele Tăşnad şi Ardud”.

Pe 30 decembrie 2012, un alt contract de aproape 23 de milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro, a fost încheiat de aceeaşi asociere de firme 3T Construct – Stulz Planaqua cu compania Apaserv pentru „extinderea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare”.

Potrivit surselor G4media, asocierea dintre firma controlată de directorii Tel Drum cu compania din Germania ar fi fost una formală.

În plus, pentru adjudecarea licitaţiilor, reprezentanţii 3T Construct ar fi falsificat mai multe documente astfel încât să respecte caietul de sarcini. Spre exemplu, ar fi fost falsificat CV-ul directorului de şantier Mirela Costache în ce priveşte experienţa minimă de 3 ani în lucrări hidrografice. În CV-ul ei s-ar fi adăugat în fals că ar fi condus ca diriginte de şantier lucrări hidrografice în comuna Gratia din Teleorman, localitatea natală a lui Liviu Dragnea. Acesta ar fi şi motivul pentru care procurorii DNA ar fi ridicat documente de la Gratia şi l-ar fi audiat ca martor pe primarul localităţii.

Potrivit surselor G4media, dosarul in rem de la DNA Oradea vizează informaţiile cuprinse în nota SRI sustrasă de poliţistul DNA Dan Emil Manolachi. În mai 2017, Manolachi a primit 8 ani de detenţie pentru divulgarea de informaţii secrete din anchete. Poliţistul ar fi fotografiat o notă secretă SRI către DNA, publicată de site-ul Lumea Justiţiei.

„Există indicii temeinice că în perioada noiembrie 2012 – 18 februarie 2013, învinuitul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofițer de poliție judiciară angajat la Direcția Națională Anticorupție, a transmis unor persoane neautorizate informații confidențiale și date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuțiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la D.N.A.

În același interval de timp, cu ajutorul lui Manolachi Dan Emil, învinuitul Preda Răducu-Valentin, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informații confidențiale și secrete de stat conținute în dosare penale aflate în instrumentare la D.N.A., pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său”, arătau procurorii DNA într-un comunicat din februariel 2013.

Fostul secretar de stat Valentin Preda a primit 6 ani cu executare. El ar fi primit fotografiile de la poliţistul Manolachi şi s-ar dus cu ele la Ministerul Dezvoltării, unde Liviu Dragnea era ministru. Procurorii au documentat şi probat cazul până la uşa ministerului. De acolo mai departe, există doar suspiciunea că fotografiile ar fi ajuns la Liviu Dragnea.

Procesul sustragerii notei secrete SRI din DNA se află în apel în Înalta Curte de Casație şi Justiţie. Următorul termen de judecată este pe 15 februarie 2019.

Context. Săptămâna trecută, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a anunţat că a deschis un dosar penal in rem după ce avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din 8 ianuarie 2018, despre care spune că a primit-o de la un anonim și nu ştie dacă e autentică. În înregistrare, cei care vorbesc, și despre care avocatul susține că ar fi procurori de la DNA Oradea, discută de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele