Muncitorii răniți la Petromidia, transferați la o clinică din Germania. Cei doi bărbați răniți grav în urma exploziei de la rafinăria Petromidia din Năvodari au fost transportați la spitalul Floreasca din Capitală încă de vineri.
În acest moment, starea lor de sănătate este stabilă, însă ambii se află în comă indusă din cauza arsurilor grave, pe aproximativ 35% din suprafața corpului.
Aceștia vor fi transferați în cursul zilei de luni, cu un avion militar, la un spital din Germania. Toate cheltuielile de spitalizare vor fi suportate de către angajator, iar transportul va fi asigurat de statul român.
Și premierul Florin Cîțu a anunțat, ieri, că cei doi pacienți vor fi tratați în străinătate. „Am discutat atât cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, cât și cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în țară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluție mai bună, trebuie demarată procedura”, anunța premierul ieri.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs vineri la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină.
Un angajat al rafinăriei şi-a pierdut viaţa în acest incident.