Nelu Tătaru anunță o creștere a numărului de cazuri

Alexandru Ionescu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

 

„Sunt agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului, au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări, deci există în judeţul Braşov o transmitere comunitară. Dacă gestionăm un număr de cazuri, în cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320. Am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare, astăzi este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare, va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri, sper că nu exponenţial, ci doar progresiv, în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus”, a declarat Nelu Tătaru.

Tătaru a afirmat că de la 1 iulie se vor putea relaxa şi mai multe măsuri, dacă se vor respecta regulilor. ”În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constantă a numărului de cazuri, apoi o scădere. Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge faborabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum avem 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare, a declarat Tătaru.

Citeste si...  Economia SUA a pierdut într-o lună munca de 11 ani

Potrivit ministrului Sănătăţii, cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă.

Citește și: Rafila: imposibilă orice manipulare privind raportările cazurilor de COVID 19


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *