Nepotul mătușii Tamara interesat de Dinamo

Dinu Alexandru
Credit foto - GSP

Fostul politician Adrian Năstase a declarat că este dispus să participe la proiectul de preluare a lui Dinamo de la actualul acţionar majoritar Ionuţ Negoiţă.

Citiți și Pregătiri pentru Guvernul Dragnea 4 !?!

Adrian Năstase l-a contactat pe Cornel Dinu, iniţiatorul unui demers prin care un ONG al fanilor să preia clubul de la Ionuţ Negoiţă.

„I-am transmis dorinţa mea de a participa la un proiect de revigorare a lui Dinamo”, a declarat Adrian Năstase, cunoscut fan dinamovist, pentru GSP.

Cornel Dinu intenţionează să înfiinţeze un ONG care să cumpere acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă, după modelul asociaţiei fondate în 1994, care a preluat gruparea de fotbal de la Ministerul de Interne. Dinu doreşte să-l atragă în acest proiect şi pe Mircea Lucescu.

Adrian Năstase s-a numărat printre membrii fondatori ai asociaţiei create în 1994.

În acest timp, Adrian Thiess a declarat de curând că un grup de investitori din Zona Golfului negociază cu Ionuţ Negoiţă preluarea clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare. Ionuţ Negoiţă a precizat că preţul cerut în schimbul acţiunilor pe care le deţine este de aproxiamtiv 5 milioane de euro.


Citeste si...  Tomac acuză USR că face jocurile PSD
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *