Preşedintele Nicuşor Dan a participat, miercuri, la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent/subinspector de poliţie absolvenţilor Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” – Promoţia 2025 – ”Mihai Viteazul” şi le-a vorbit despre responsabilitatea pe care o au.
”Încrederea oamenilor în statul român vine din încrederea pe care o au în interfaţa statului român cu care interacţionează. Şi ăştia veţi fi dumneavoastră”, a transmis preşedintele.
”Vreau să vă felicit pentru munca pe care v-aţi ales-o. Nu este o muncă deloc uşoară, provocări, inclusiv în viaţa personală, însă este o muncă cu o mare responsabilitate şi în care contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea societăţii este importantă. Şi vreau să subliniez lucrul ăsta”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, miercuri, la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent/subinspector de poliţie absolvenţilor Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” – Promoţia 2025 – ”Mihai Viteazul”.
Preşedintele le-a transmis absolvenţilor Academiei de Poliţie că vor fi interfaţa statului român.
”Cred că nu conştientizaţi cât de mare este responsabilitatea pe care o aveţi, pentru că încrederea oamenilor în statul român vine din încredarea pe care o au în interfaţa statului român cu care interacţionează. Şi ăştia veţi fi dumneavoastră. Mare responsabilitate şi totodată, dacă veţi face asta aşa cum aţi fost învăţaţi, va fi o mare satisfacţie personală”, a mai transmis şeful statului.
Citește și Peste 400 de locuri, în 2017, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan-Cuza” Bucureşti
