O bucată din nava lui Elon Musk a căzut din spațiu în curtea unui fermier din Australia

0

Agenția Spațială Australiană a confirmat că resturile spațiale căzute într-o fermă din Australia aparțin unei nave construite de compania SpaceX deținută de Elon Musk.

Experții tehnici ai agenției s-au deplasat în zona îndepărtată din munții Snowy, unde Mick Miners, crescători de oi, a descoperit o bucată uriașă din ceea ce părea să fie o navă spațială. Ulterior, Jock Wallace, un alt fermier, a găsit și el o bucată asemănătoare.

Agenția a fost informată de Brad Tucker, un astrofizician de la Universitatea Națională Australiană, care a fost primul care a realizat că momentul și locul în care au căzut resturile coincid cu reintrarea în atmosfera Pământului a unei nave spațiale SpaceX, la 20 de luni după ce a fost lansată, în noiembrie 2020.

Resturile găsite provin de la o misiune SpaceX

Un purtător de cuvânt al Agenției Spațiale Australiane (ASA) a declarat că „agenția a confirmat că resturile provin de la o misiune SpaceX” și că, în continuare, va lua legătura cu agenția din SUA și autoritățile locale, pentru a gestiona situația, potrivit The Guardian.

„Dacă oamenii observă alte resturi suspectate, nu ar trebui să încerce să le manipuleze”, a spus purtătorul de cuvânt al agenției.

Inițial, Tucker a fost anunțat că două bucăți au fost descoperite, dar între timp a fost găsită și a treia. Însă el se așteaptă ca mult mai multe resturi să apară „în următoarele săptămâni, luni până la chiar ani”.

Restul spațial măsoară arpoximativ trei metri lungime

colaj bucata nava spatiala

Familia fermierului Mick Miners a fost alarmată atunci când a auzit o bubuitură puternică venind din direcția unui padoc pentru oi. Miners a descoperit atunci restul spațial care măsoară aproximativ trei metri lungime, care arăta ca un copac de la distanță. A alertat autoritățile când și-a dat seama că era vorba de altceva.

Un vecin, de asemenea fermier, Jock Wallace, a descoperit ulterior un obiect asemănător care aterizase pe proprietatea lui .

Din fericire, aceste evenimente nu au provocat pagube materiale și nicio persoană nu a fost rănită. Autoritățile urmează să stabilească cum vor fi colectate resturile spațiale.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele