Oprea speră să ducă UNPR în Parlamentul European cu 10%

Stefan Alexiu

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, afirmă că pentru europarlamentare obiectivul formaţiunii este să se comporte „onorabil”, însă UNPR îşi propune să obţină peste 10% la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.

Astăzi, Gabriel Oprea a fost prezent la Reuniunea regională a organizaţiilor UNPR din regiunea Vest Banat, desfăşurată la Timişoara. La evenimentul în cadrul căruia s-a discutat despre organizarea pentru alegerile europarlamentare au participat reprezentanţii organizaţiilor judeţene Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Mehedinţi.

„Pentru europarlamentare ne batem, obiectivul este să ne comportăm onorabil. Însă cele mai importante obiective ale noastre sunt alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Ne propunem să obţinem peste 10% la locale, la fel şi la parlamentare”, a declarat liderul UNPR.

Citește și Gabriel Oprea se întoarce! Mesaj de centenar: “Să depășim divergențele de opinii, culorile politice, interesele personale sau de grup și să luptăm împreună pentru România”

Oprea, președinte UNPR le-a transmis şi un mesaj celor care au plecat din partid: „UNPR a avut peste 500.000 de membri. Îi aşteptăm să revină acasă pe toţi cei care au ales să se retragă din politică, după ce eu am demisionat. Dacă au încredere în mine, în noi, să vină înapoi. Să vină alături de noi toţi patrioţii români, care îşi iubesc ţara, care urăsc trădătorii de ţară şi care nu acceptă ca România să fie denigrată şi umilită. (…) UNPR are pregătite proiecte care să vină în continuare în sprijinul militarilor, poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor în activitate şi în rezervă. Aceste proiecte se referă la pensii, la drepturile şi la statutul acestei categorii profesionale. Pentru a le pune în aplicare, UNPR trebuie să fie în Parlament”.

Citeste si...  Facebook și Twitter au fost blocate de autorități în Rusia

Preşedintele UNPR a subliniat necesitatea ca interesele României să fie apărate şi a dat asigurări că formaţiunea va avea mai multă grijă cu cine va face în viitor alianţe.

„O să analizăm mult mai atent cu cine ne aliem. Căutăm să fim mai înţelepţi, nu vom mai bate palma cu oricine şi nu ne vom da cuvântul oricui”, a punctat Oprea.

Încearcă să-și atragă de partea sa militarii cu pensii speciale

Oprea a vorbit despre Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat pe care a inițiat-o şi promovat-o.

„Această lege a fost construită pentru a sprijini oamenii care îşi dedică ţării întreaga viaţă, cu privaţiuni, cu restricţii, de multe ori departe de familie, de copiii lor, participare la misiuni interne şi internaţionale în care îşi riscă sănătatea şi viaţa. Modificările aduse legii îi afectează pe rezervişti, dar şi pe activi, pentru că se discută acum şi despre creşterea vârstei de pensionare, dar şi despre modificări de statut pentru militari şi poliţişti. Cred că modificările făcute Legii 223, precum şi cele care se preconizează afectează şi activii şi rezerviştii”, a afirmat Gabriel Oprea.

Citește și Gabriel Oprea vrea să ajungă în Parlamentul European: UNPR participă la alegerile europarlamentare


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *