Orban a fost audiat la DIICOT

Alexandru Ionescu

Preşedintele PNL, Ludovic Orban a fost audiat la DIICOT în legătură cu plângerea pe care a depus-o împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

„În declaraţia publică făcută de domnul Dragnea s-a anunţat că s-a decis mutarea Ambasadei (României de la Tel Aviv la Ierusalim – n.r.). În conformitate cu Constituţia României, şi cu hotărârea CCR nr. 683, s-a stipulat foarte clar care este împărţirea competenţelor constituţionale în materie de politică externă, respectiv că preşedintele conduce politica externă a României şi că Guvernul are mai degrabă un rol tehnic, de execuţie, de punere în practică a deciziilor în materie de politică externă. Toate punţile construite în timp de România, pe parcursul unei strategii de politică externă de 10 ani care au dus la relaţii extrem de solide atât la nivelul Uniunii Europene cât şi la nivelul NATO, cât şi în relaţiile cu Statul Israel cât şi cu o parte dintre ţările arabe, evident că au fost puse sub semnul întrebării, foarte multe punţi au fost afectate de o decizie care nici măcar nu a fost decizie. Am dat o declaraţie, am răspuns la toate întrebările la care am putut să răspund. Din moment ce am depus această sesizare, normal că informaţiile pe care le-am analizat implică necesitatea efectuării unei cercetări. Scopul acestei sesizări este acela de a fi cercetate faptele de către persoanele care au competenţele legale să facă aceste cercetări. Dovadă că în momentul în care s-a început urmărirea penală in rem s-a considerat necesară cercetarea acestor fapte”, a afirmat Orban la ieșirea de la DIICOT.

Pe 17 mai, Ludovic Orban anunţa, la Iaşi, că a depus, în „calitate de cetăţean al României”, o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

Citește și:Acționarii Modpack Group participă la Summitul Select USA, Washington DC


Citeste si...  PSD-PNL-UDMR, proiect de lege: liber la achiziții publice fără licitație de până la 5 milioane de lei
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *