Marele lider maghiar, Viktor Orban, a primit o mână de ajutor să se facă de râs de la și mai marele său prieten rus, Vladimir Putin.
Să te lauzi că te duci la Moscova să aduci pacea și la două zile Rusia să bombardeze un spital de copii din Kiev demonstrează cam ce influență ai și cât de serioase sunt demersurile tale.
Când în ziua atacului îți mai apare și un interviu în care vorbești de raționalitatea lui Putin, e clară treaba.
”Niciun om serios nu poate vorbi despre o intenţie a Rusiei de a ataca NATO”, a declarat Orban într-un interviu publicat luni de cotidianul german Bild. Atacarea NATO este absolut imposibilă – nu numai pentru Rusia, ci pentru oricine din lume – întrucât NATO este de departe cea mai puternică comunitate militară, a afirmat şeful executivului ungar, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.Viktor Orban a adăugat că toate ţările NATO susţin clauza securităţii colective, conform căreia un atac împotriva unui membru al NATO va fi considerat un atac împotriva tuturor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.Ruşii au o istorie şi o cultură diferite, precum şi o înţelegere diferită asupra libertăţii şi suveranităţii naţionale decât au europenii, a spus Viktor Orban, care s-a întâlnit cu Putin la Moscova la finalul săptămânii trecute. ”Dar ei sunt raţionali, sunt hiper-raţionali”, a subliniat liderul ungar.
Felicitări Viktor Orban!
