Orban recunoaște că Renate Weber nu este cu adevărat ”avocatul poporului”

Noi considerăm că instituţia Avocatului Poporului trebuie să fie o instituţie care să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români

0

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a afirmat luni că prin demersurile din ultima perioadă Renate Weber nu mai este de mult Avocatul Poporului.

 

“Noi considerăm că instituţia Avocatului Poporului trebuie să fie o instituţie care să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români, care să fie de partea românilor care respectă legea, nu de partea românilor care încalcă cu bună ştiinţă legea, să nu fie reprezentantul în acţiunile pe care le întreprinde al PSD şi al acoliţilor PSD şi să fie reprezentantul cetăţenilor, iar din punctul nostru de vedere s-a ajuns mult prea departe. Să consideri medicii, cadrele medicale, toţi angajaţii spitalelor ca şi cum ar fi administratori de lagăre de detenţie este ceva inacceptabil, lucrurile sunt împinse dincolo de orice fel de imaginaţie. De asemenea, atacarea la CCR a reglementărilor prin care s-au acordat amenzi către cei care nu au respectat legea a arătat că Avocatul Poporului s-a pus de partea celor maxim 1% din populaţie care nu au respectat legea şi care au fost amendaţi pentru faptul că nu au respectat legea. Toate demersurile făcute în ultima perioadă de Avocatul Poporului îmi arată că de mult nu mai este Renate Weber Avocatul Poporului, ci a rămas cum era Ciorbea înainte – avocat al PSD. (…) Ultimul atac a fost atacul împotriva legii privitoare la impozitarea pensiilor speciale”, a declarat Orban după şedinţa Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la sediul central al partidului.

Liberalii au depus la Parlament cererea de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului

El a arătat că liberalii vor încerca să obţină susţinerea necesară pentru revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a Renatei Weber.

“Ne vom strădui. (…) Atunci vom vedea dacă PSD sprijină cu adevărat suprataxarea pensiilor speciale. Dacă votează demiterea Avocatului Poporului, înseamnă că sprijină cu adevărat. Dacă nu, nu”, a mai afirmat Orban.

Liberalii au depus, luni, la Parlament, cererea de revocare a Renatei Weber de la conducerea instituţiei Avocatul Poporului, document semnat de liderul de grup al PNL de la Senat, Daniel Fenechiu, şi de liderul de grup de la Camera Deputaţilor, Florin Roman.

“Doamna Renate Weber, prin acel atac la Curtea Constituţională a României, îşi protejează propria pensie specială de care beneficiază în calitate de Avocat al Poporului, iar al doilea capăt de acuzare în solicitarea noastră de revocare este depăşirea mandatului constituţional prin instituirea mecanismului de tortură pe spitalele COVID şi sunt detaliate cele două aspecte. Sesizarea are şi un caracter juridic destul de pronunţat”, a explicat Florin Roman înainte de şedinţa BEx a PNL.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele