Până la 100 de tone de deșeuri electrice și baterii au fost colectate in ultimele 3 luni

Dinu Alexandru

Aproximativ 100.000 kg de deșeuri electrice și baterii au fost colectate din 62 de localități din țara noastră, în mai puțin de 3 luni în cadrul celei de-a treia ediții a programului „România Reciclează”, organizat de Asociația Environ și Asociația SNRB, în parteneriat cu autoritățile locale.

Rezultatele sunt direct proporționale cu gradul de implicare, iar cele peste 100 de tone, s-ar putea dubla sau tripla cu ușurință dacă și alte localități ar răspunde pozitiv acestei inițiative.

În cea de-a treia ediție, desfășurată în perioada 15 aprilie – 30 iunie 2019, au fost colectate 100.000 kg de echipamente electrice vechi. Dintre deșeurile care au luat drumul reciclării, cele mai numeroase au fost televizoarele, monitoarele și unitățile PC și frigiderele.

Printre localitățile din care s-au colectat cantități record de DEEE-uri sunt fruntașe orașe precum Buzău, Caracal, Videle, dar și localități mai mici precum Lupeni sau Berceni (Prahova).

Încurajați de sloganul „DEEEgeaba păstrezi deșeurile de echipamente electrice și electronice. Reciclează-le și câștigi premii pe loc”, peste 2000 de români susținuți de autoritățile locale din 62 de localități, au predat vechile aparate electrice.

Lansată în iunie 2018, campania „România Reciclează” a devenit în mai puțin de un an un program național funcțional de colectare, în care mii de români au predat spre reciclare aparatura electrică veche și bateriile uzate. În total, în cele 3 ediții derulate au avut loc 162 de acțiuni de colectare, în urma cărora 250 de tone de aparatură electrică și baterii au fost trimise spre reciclare.

În derularea programelor de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) de la populație, autoritățile locale joacă un rol critic – de acestea depinde cum și unde vor sfârși aparatele electrice vechi dintr-o localitate.

Citeste si...  Patriarhia: Sfântul Dimitrie cel Nou, sărbătorit cu respectarea măsurilor de protecţie

Aruncate la întâmplare, la groapa de gunoi, DEEE-urile și bateriile uzate afectează nu doar mediul înconjurător, ci și sănătatea umană din cauza substanțelor toxice și conținutului ridicat de metale grele.

Conform OUG nr.5/2015 și a Legii 211/2011 republicată, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite din gospodării prin centre fixe sau mobile și organizând campanii de colectare a DEEE-urilor cel puțin o dată la trei luni.

Cititi si Tariful pentru gunoiul neselectat s-ar putea dubla


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *