Capitala Franței va planta prima „pădure urbană”, pe un sens giratoriu aglomerat, în planul inedit de transformare într-un oraș grădină.
Aproape 500 de copaci vor fi plantați chiar în această iarnă în Place de Catalogne, lângă gara Montparnasse, un proiect al primarului socialist Anne Hidalgo, cea care vrea să combată încălzirea globală, și să reducă zgomotul și poluarea.
Planul este ca această pădure urbană să fie funcțională până în luna iunie a anului viitor, urmând ca apoi să fie amenajate păduri identice în alte locuri, cum ar fi în fața Primăriei „Orașului Luminilor”.
Trebuie spus că sensul giratoriu din Place de Catalogne – proiectat de arhitectul spaniol Ricardo Bofill în urmă cu 40 de ani – a fost în tot acest timp o arteră aglomerată pentru mașini. De câțiva ani, a fost transformat într-o intersecție în stil olandez, prietenoasă cu bicicliștii, care reprezintă începutul unei „voie verte” – o pistă verde pentru biciclete către suburbiile din zona sudică.
„Temperaturile pe care le-ar putea simți cineva în această mică pădure vor fi cu 4 grade mai scăzute în comparație cu cele pe care le-am putea avea în afara ei și, astfel, va fi foarte plăcut. Se lucrează, de asemenea, la reciclarea apei de ploaie și aici, de asemenea, putem recicla apa de ploaie pentru a putea uda, menține, permite acestei păduri urbane să se dezvolte. Așa că va fi cu adevărat plăcut”, a declarat primarul Parisului.
Parisul este în plin elan ecologic
Anne Hidalgo a declarat că 25.000 de copaci au fost deja plantați iarna trecută, iar în ultimii doi ani, mai multe străzi din Paris cu școli au fost închise pentru mașini și transformate în părculețe.
Totodată, plantarea mai multor copaci este o parte esențială a celui de-al doilea mandat de primar al lui Hidalgo, după ce în primul său mandat de șase ani a construit kilometri de piste pentru bicicliști.
De asemenea, Parisul se laudă că este una dintre cele mai verzi capitale din Europa, orașul fiind flancat de o parte și de alta de uriașele spații verzi Bois de Boulogne și Bois de Vincennes, așa-numitele „plămâni” ai metropolei.
Tot Primăria Parisului își propune să planteze încă 170.000 de pomi până în 2026, iar din noiembrie 2020 au fost deja plantați peste 63.000 de arbori.
În mod constant, Coaliția de stânga-verde a lui Hidalgo a redus spațiul pentru mașini în oraș, a crescut taxele de parcare și elimină treptat mașinile diesel din centru.
Ultimul plan al orașului este de a elimina SUV-urile din zona centrală, un referendum pe această temă urmând să aibă loc peste două luni.
Citește și: Parisul vrea referendum pentru creșterea tarifelor de parcare a SUV-urilor