deputati parlament

PNL, PSD, UDMR şi USR au condamnat faptul că deputatul minorităţilor Ovidiu Ganţ a fost făcut „nazist”

Alexandru Ionescu

Deputaţii PNL, PSD, UDMR şi USR au condamnat în plenul de miercuri al Camerei faptul că deputatul minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ a fost numit „nazist” de către deputat AUR Ciprian Titi Stoica.

 

Astfel, liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a precizat că sunt întrunite elementele care să constituie o infracţiune, prin acest gest al deputatului AUR.

„Condamnăm – grupul parlamentar PNL – o astfel de atitudine faţă de această situaţie. Considerăm că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare şi, în mod evident, organele competente trebuie să se sesizeze cu privire la această situaţie”, a declarat liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache.

De asemenea, grupul deputaţilor social-democraţilora condamnat astfel de manifestări în Parlament.

„Grupul PSD condamnă cu tărie asemenea manifestări şi asemenea ieşire din partea colegilor noştri de la alte grupuri parlamentare. Dacă ne uităm un pic în urmă, vedem că domnul colegul nostru nu este la prima abatere de acest gen, chiar şi prin manifestările pe care le-a arătat în plenul Camerei Deputaţilor, a arătat că nu respectă codul de conduită al Parlamentului, al Camerei Deputaţilor şi cred că trebuie să luăm măsuri în ceea ce-l priveşte”, a declarat deputatul PSD Eugen Bejinariu.

La rândul său, Dan Barna a anunţat că USR va cere autorităţilor să intervină după acest incident.

ANPC vrea să afle numărul de facturi greșite


Citeste si...  Stelian Ion: Cu siguranţă unii îşi doresc remanierea mea
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *