”Previzibil, cadru legislativ şi România nu cred că pot sta împreună în aceeaşi propozitie”

0
- Reclama -

Domnul Daniel Mereuţă, director general Optima, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări legate de mediul economic, de cadrul legislativ și de piața muncii.

– Care a fost cea mai grea provocare de business pentru dumneavoastră în ultimul an?

Daniel Mereuţă: Cea mai mare provocare în 2018 a constat în cooptarea de noi colegi, precum şi retenţia acestora în cadrul firmei. Pe de altă parte nu am întâlnit pe nimeni în business care să nu aibă această problemă atât anul trecut cât şi în prezent.

– Care a fost cea mai bună lună în afaceri pentru compania pe care o conduceţi?

Daniel Mereuţă: Din punctul de vedere al business-ului, pot spune că ultimul trimestru al anului a fost foarte pofitabil, cu precădere luna octombrie.

- Reclama -

– Cât de previzibil a fost cadrul legislativ din ţara noastră în 2018?

Daniel Mereuţă: Previzibil, cadru legislativ şi România nu cred că pot sta împreună în aceeaşi propozitie, doar ca un etern deziderat. Nu vedem vreo speranţă de schimbare în acest sens.

– Ce ar trebuie sa schimbe legislativul pentru a facilita dezvoltarea afacerilor?

Daniel Mereuţă: Aici avem o listă foarte lungă cu schimbările pe care ar trebui să le opereze legislativul, însă, în principal cred că ar trebui să-şi schimbe modul în care priveşte mediul de afaceri. Astfel, s-ar putea începe prin perceperea companiilor ca fiind parteneri, în particular economici, iar în general, la nivelul societăţii în ansamblu.

– Cât de gravă este situaţia pe piaţa muncii?

Daniel Mereuţă: Personal o consider una din cele mai serioase probleme din economie și nu avem chiar puține. Mai grav este că în fiecare an criza de resurse se adâncește și nu văd nici o rezolvare.

– Bănicile sunt un bun partener pentru finanţarea afacerilor companiei dumneavoastră?

Daniel Mereuţă: Având o linie de business de finanţare în grup, noi, practic ne autosusţinem, prin urmare nu lucram cu băncile pe zona asta.

– Ce altceva aţi vrea să transmiteti mediului de afaceri în general, partenerilor sau autorităţilor?

Daniel Mereuţă: Pentru autorităţi mesajul principal rămâne acela de a ne percepe ca parteneri esenţiali pentru o bună administraţie publică şi de a acţiona în consecinţă. Cât pentru comunitatea noastră, pentru mediul de business, multă rabdare, capacitate de adaptare şi ochii pe cash-flow.

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele