Primăria din Viena acordă fiecărei familii un voucher de 50 de euro pentru ca locuitorii din capitala austriacă să meargă la restaurante şi cafenele, când acestea s-au redeschis, vineri.
Primarul Michael Ludwig, un social-democrat, care va candida pentru alegerile locale din 22 octombrie, a anunţat măsura care va costa autorităţile locale 40 de milioane de euro
Restaurantele şi cafenelele din Viena au fost închise, pe 16 martie, ca parte a măsurilor de limitare a răspândirii coronavirus.
Decizia primarului austriac face parte dintr-un plan guvernamental menit să ajute restaurantele, la fel ca tăierea taxelor pentru băuturile non-alcoolice. Acest sector este cel mai puternic afectat de măsurile luate în timpul pandemiei de coronavirus, exacerbat de prăbuşirea traficului turistic.
Opera din Viena va transmite în streaming Opera “Macbeth”
Vienezii vor primi voucherul pe mail, potrivit autorităţilor. Persoanele care nu sunt căsătorite vor primi un voucher de 25 de euro. Restaurantele şi cafenelele vor putea să schimbe aceste vouchere cu bani cash.