Primul concurs de Stand-Up Paddle din Delta Dunării se desfășoară în acest weekend, ce probe o să fie

Sabina Popescu

Primul concurs de Stand-Up Paddle din Delta Dunării, organizat la Dunavăţu de Jos, şi Parastasul piraţilor, găzduit de Sulina, va deschide în acest sfârşit de săptămână sezonul turistic din rezervaţie.

Concursul de stand-up paddle din Dunavăţu de Jos va avea trei probe, două dintre ele de 16 kilometri şi una de 30 de kilometri, iar Petre Condrat, multiplu campion mondial la canoe, speră ca această competiţie să fie inclusă în calendarul marilor evenimente sportive de gen din lume, alături de Dracula SUP’er Race care are loc pe lacul Snagov.

La Sulina, Parastasul piraţilor îi invită pe turişti la ”o masă de pomenire” cu preparate tradiţionale, un concurs pentru găsirea comorii, dar şi la un concert susţinut de Mihai Mărgineanu, iar Asociaţia Delta Dunării anunţă că au fost ocupate aproape toate cele 1.800 de locuri de cazare din oraş.

Turiştii care nu găsesc un loc de cazare în Sulina se pot opri la Crişan, sat aflat la 20 de minute distanţă faţă de Sulina.

Ce este un Stand Up Paddle?

Din punct de vedere tehnic, un stand up paddle (SUP) este o placa folosita pentru practicarea sportului pe apa numit stand up paddleboarding.
Datorita numarului mare de adepti din intreaga lume, acesta este unul dintre cele mai indragite sporturi care atrage, anual, din ce in ce mai multi pasionati.
Pentru a-l practica, sportivii (atat amatori, cat si profesionisti) folosesc placa de stand up paddle pentru a se misca pe apa. Sportul isi are origini in Africa, America de Sud si in cultura antica a regiunii Polineziei.

Citeste si...  "Geaca lui Kafka" a câștigat Concursul de Debut al editurii Polirom
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *