Producţia internă de energie a scăzut

Alexandru Ionescu

Producţia internă a însumat 2,94 de milioane de tone echivalent petrol în primele două luni ale anului, în scădere cu 90.800 tep faţă de perioada similară din anul 2021, iar importul a fost de 2,552 de milioane tep, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

 

”În perioada 1.I-28.II.2022, resursele de energie primară au crescut cu 3,6%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 2,2% faţă de perioada 1.I-28.II.2021. Principalele resurse de energie primară în perioada 1.I-28.II.2022 au totalizat 5.499.300 tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 191.100 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Producţia internă a însumat 2.946.900 tep, în scădere cu 90.800 tep faţă de perioada 1.I-28.II.2021, iar importul a fost de 2.552.400 tep”, arată datele INS.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 11.323,1 milioane kWh, în scădere cu 256,8 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.

Producţia din termocentrale a fost de 3.995,6 milioane kWh, în scădere cu 55,6 milioane kWh (-1,4%).

Producţia din hidrocentrale a fost de 2.246,1 milioane kWh, în scădere cu 718,4 milioane kWh (-24,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 1.982,7 milioane kWh, în creştere cu 129,9 milioane kWh (+7,0%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I-28.II.2022 a fost de 1.695,9 milioane kWh, în creştere cu 377,9 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 186,2 milioane kWh, în creştere cu 40,5 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021.

Se scumpește berea din cauza prețului mărit la energie

Citeste si...  Primăria Capitalei vrea să cumpere ELCEN

Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *