13 evenimente, aprobate de Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, vor avea loc în ziua de sâmbătă.
– PSD – adunare publică împotrivă abuzurilor. Evenimentul va avea loc în Piaţa Victoriei între orele 20.00-22.00. Autoritățile nu au estimat numărul de participanți.
– Asociaţia Accept – Marş al Diversităţii pentru vizibilitatea comunităţii LGBT, orele 17.30-20.30, punct de adunare şi plecare în marş Calea Victoriei – Piata Universitătii. Număr estimat de participanţi: 4.000 de persoane. Adunarea participanţilor pe trotuarele adiacente Căii Victoriei, din zona Piaţa Victoriei.
– Partidul Noua Dreaptă – Marşul Normalităţii, între orele 13.00-16.30 – punct de adunare şi plecare în marş bd Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd Magheru – Bd Nicolae Bălcescu – Piata Universităţii – Bd I C Brătianu – str. Halelor – Splaiul Independenţei – Dealul Patriarhiei. Număr estimat de participanţi: 300.
– Asociaţia Iniţiativa Prelungirea Ghencea şi Grupul Civic Iniţiativa Domneşti – marş care militează pentru modernizarea zonei Prelungirea Ghencea – Domneşti, unde se desfăşoară de altfel şi evenimentul, între orele 10.00-13.00.
– Piaţa Constituţiei -Teatrul Excelsior – eveniment cultural-spectacol de teatru Vlaicu Vodă; număr estimat de persoane: 15.000, între orele 10.00-23.00.
– Creart-Centrul Istoric – eveniment cultural Simfonii pe asfalt; între orele 20.00-22.00.
– Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria – eveniment de divertisment pentru copii, Marea Ţopăială – Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău) – intrarea din Şos Nordului; număr estimat de participanţi 50 de persoane, între orele 10.00-18.00.
– Asociaţia Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” – adunări publice de susţinere a unirii cu Republica Moldova – pe trotuarele unor bulevarde şi în parcuri (grupuri de 4-5 persoane), între orele 10.00-19.00.
– Societatea Rima Special SRL – eveniment cultural – Cărţi pe roţi – parcul Regele Mihai I, Roata Mare; orele 10.00-21.00.
– Asociaţia Română Quigong Falun Dafa România – acţiune de informare (trotuar bd Beijing, la intrarea în parcul Bordei); orele 11.45-13.45.
– SC Olga Gudynn Internaţional School SRL – eveniment sportiv în parcul Regele Mihai I, intrarea Arcul de Triumf, orele 11.00-13.00. Număr estimat de participanţi: 100.
– PROEDUS – eveniment sportiv -cros – în Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle – Aleea Cariatidelor – Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – bd. Kiseleff – fântâna Modura, între orele 10.00-18.00, număr estimat de participanţi 3.000-6.000.
– Teatrul Ţăndărică – spectacole de teatru – Parcul Sebastian, între orele 7.00-21.00.
Primăria Capitalei reaminteşte că reprezintă contravenţii: organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, nerespectarea orelor de desfăşurare, a traseelor de deplasare sau a locului şi perimetrului destinat adunării publice şi organizarea sau participarea la contramanifestatii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare.