PSD depune azi la Parlament a doua moţiune de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ludovic Orban, intitulată ”Guvernul PNL, de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.
Conform anunţului făcut duminică seară de preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu, moţiunea de cenzură va avea 22 – 24 de pagini şi deocamdată este semnată de cei 202 parlamentari ai PSD.
”În acest moment este semnată de 202 parlamentari, tot grupul social – democrat a semnat moţiunea. Avem discuţii cu toate partidele reprezentate în Parlament. Cred că în acest moment, după ce se va citi textul moţiunii, nu cred că vor exista forţe politice responsabile care să nu voteze această moţiune. Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată”, a declarat Ciolacu.
În ceea ce priveşte o propunere pentru funcţia de prim-ministru, Ciolacu a spus că PSD are deja pregătită o persoană, însă nu i-a dezvăluit numele.