Viorica Dăncilă a anunţat că a decis să candideze la şefia partidului, la Congresul din 29 iunie, fără a veni cu o anumită echipă alături. Premierul a afirmat că ar fi „o abordare incorectă faţă de toate colegele şi toţi colegii”.
„Da, eu sunt hotărâtă să candidez, dar aceasta nu împiedică alţi colegi sau alte colege să candideze. Sunt hotărâtă să candidez pentru că eu cred pot să aduc echilibrul în acest moment, pot să aduc consens şi pot să am o abordare care să unească organizaţiile PSD, şi să dea un impuls fiecăruia ca să ne mobilizăm pentru alegerile prezidenţiale. Pentru că eu chiar cred că pot face acest lucru, iar dincolo de persoane este important ceea ce putem să facem în perioada următoare, astfel încât PSD să câştige alegerile. Eu nu voi merge cu o echipă, nu voi veni în faţa congresului să spun: ‘Eu candidez la preşedinţia partidului în condiţiile în care preşedintele executiv este X, secretarul general este Y’, pentru că această abordare mi s-ar părea o abordare incorectă faţă de toate colegele şi toţi colegii mei. Lista este deschis şi am aceeaşi susţinere pentru toţi colegii şi toate colegele. Eu am vorbit în numele meu şi sunt convinsă că cei care vor candida şi la preşedintele partidului şi la preşedinte executiv şi la secretar general sunt oameni de valoare şi care pot face faţă cu succes acestor funcţii”, a declarat Viorica Dăncilă la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Buzatu pare că voia să amâne data congresului
Dumitru Buzatu a afirmat în ceea ce priveşte organizarea Congresului extraordinar al PSD pe data de 29 iunie, trebuie respectate deciziile luate de o majoritate în cadrul Comitetului Executiv Naţional al partidului, chiar dacă el consideră că „nu trebuie exagerat” cu astfel de evenimente.
„În principiu, avem deja nişte hotărâri luate şi rediscutarea acestor hotărâri ţine doar de plenul CExN. Vom vedea care sunt opiniile. Trebuie să revenim la principii. Congresele sunt oportune de câte ori se iveşte o ocazie sau o situaţie de criză. Sigur nu trebuie să exagerăm cu organizarea forului statutar cel mai înalt al PSD. Totuşi, nu putem evita lucrul acesta, dacă o majoritatea constituită în cadrul CExN decide într-un anumit fel. E nevoie de o revenire la baza noastră, un congres extraordinar care să modifice statutul şi să ne dea posibilitatea să ne adresăm membrilor noştri din fiecare organizaţie, ca apoi să urcăm până la alegerea noii conduceri statutare, evident, pe baza unui statut modificat. Adică un congres extraordinar nu-l putem ocoli. Majoritatea colegilor noştri s-a pronunţat pentru modificarea statului iar lucrul acesta ne dă o orientare pe care CExN va trebui să o urmeze. (…) Trebuie să punem argumentele pe masă”, a declarat Buzatu la Parlament, înaintea şedinţei CExN al PSD.
Citește și Organizația de femei a PSD, strâns unită în jurul Vioricăi Vasilicăi Dăncilă
Întrebat ce poziţie va avea în cadrul CExN, el a spus: „Nu ştiu ce părere are şi preşedintele executiv, care a preluat atribuţiile conform statutului. Nu vrea cineva, e o idee, dar până la urmă ne supunem cu toţii hotărârilor luate în CExN. Votul va fi dat după ce vom cântări toate argumentele luate în această dezbatere”.
Oprișan vrea un președinte pentru PSD la congresul din 29 iunie
Marian Oprișan spune că nu se pune problema ca la congres să nu fie desemnat preşedintele partidului, „pentru că PSD este un partid extrem de serios şi aplecat asupra problemelor pe care le au românii şi un partid românesc, spre deosebire de altele”.
„Noi, dacă am luat o decizie în CEx, se va respecta. Eu în primul rând nu aş fi de acord (cu amânarea congresului PSD – n.r.), că nu putem să ne culcăm dimineaţa cu o decizie şi să ne trezim seara cu a altă decizie. Este aberant. În toată lumea civilizată, dacă vrem să fim şi noi civilizaţi, într-o săptămână când pleacă preşedintele partidului sau ţi-l arestează cineva, să facă alegeri din acest punct de vedere şi se rezolvă situaţia”, a declarat Oprişan la Parlament, înaintea CExN al PSD.
Întrebat dacă la congres se va decide candidatul la alegerile prezidenţiale, Oprişan a spus: „Nu ştiu, eu cred că normal ar fi din acest punct de vedere să discutăm în interiorul CExN şi să luăm o decizie cu privire la prezidenţiabilul PSD şi la congresul care îl va desemna pe prezidenţiabilul PSD. PSD are obligaţia faţă de români şi faţă de România să găsească cel mai bun candidat la prezidenţiale”.
Liderul PSD Vrancea a mai spus că un congres trebuie să aibă loc şi pentru motivarea electoratului PSD. „Dacă faci două congrese, munceşti mai mult. Asta-i viaţa, n-avem ce să facem, mergem înainte, trebuie să ne motivăm membrii noştri de partid, trebuie să ne motivăm electoratul, şi trebuie să spunem cu tărie ceea ce vrem de aici înainte”, a spus el.
Marian Oprişan a discutat, înaintea CExN al PSD, cu premierul Viorica Dăncilă despre rectificarea bugetară care, spune el, va rezolva toate problemele apărute în administraţia locală.
Citește și RISE Project anunță că și poliția din Teleorman îi cere să divulge sursele și arhiva #TeleormanLeaks
„Nu s-a greşit nicăieri, numai cine nu munceşte nu greşeşte. Întotdeauna, în anii bugetari, ne-am reglat cu toate problemele apărute la nivelul administraţiilor locale prin rectificare bugetară”, a spus liderul social-democrat.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat pe 7 iunie, cu majoritate, propunerea organizării unui Congres al partidului pe 29 iunie, reuniune în cadrul căreia ar urma să fie schimbat statutul şi să fie aleasă o nouă conducere, a anunţat, la finalul reuniunii, preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.