PSD a prezentat soluţiile pentru reducerea preţurilor la combustibili

0

PSD a prezentat soluţiile pentru reducerea preţurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial, arată un comunicat de presă al formaţiunii. Acest lucru nu a exclus colaborarea între toate partidele din coaliţie pentru identificarea soluţiei potrivite.

 

De altfel, Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţia Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experţii PSD sunt pregătiţi să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ.

„Precizăm totodată că, aşa cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, intervenţia Guvernului în acest domeniu nu trebuie să se facă prin instrumente fiscale întrucât acestea sunt dificil de implementat şi nu garantează reducerea preţurilor la consumatorul final. De altfel, se poate observa că soluţiile fiscale implementate în alte state europene, cum ar fi reducerea accizelor şi a TVA în Germania, nu i-au determinat pe operatorii economici să scadă preţurile la pompă. Ar fi deci o greşeală fundamentală ca Guvernul României să opteze pentru soluţii care au eşuat deja în altă parte”, mai indică sursa citată.

Studiu: “bogații” vor câștiga de până la opt ori de accize mai mici la carburant

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele