Șeful CanCan, Radu Budeanu, are un dosar deschis de DNA fiind acuzat de spălare de bani şi trafic de influenţă. Recunoșterea faptei o poate pune pe Elena Udrea în încurcătură.
Budeanu, fostul soț al Danei Budeanu, este aşteptat la Tribunalul Bucureşti pe data de 12 august, pentru ca instanţa să valideze „înţelegerea” încheiată de acesta cu procurorii DNA pentru a scăpa cu o pedeapsă mai mică. Radu Budeanu a încheiat un acord de recunoaştere cu anchetatorii, fapt care presupune că recunoaşte acuzaţiile.
Următoarea etapă a dosarului lui Radu Budeanu este judecarea în procedura simplificată.
Potrivit Noului cod de procedură penală, în cursul anchetei, „după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat”.
- Reclama -
Aceleaşi norme spun că acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.
Radu Budeanu era urmărit penal din 2015 pentru intermedierea unei tranzacţii dintre Elena Udrea şi milionarul Bogdanu Buzaianu, care controlează firma Energy Holding.
Acuzaţiile DNA de atunci erau de trafic de influenţă, în formă continuată şi spălare de bani. El a fost cercetat sub control judiciar pentru o cauţiune record, pentru acea perioada, de 2 milioane de lei.
În momentul în care Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimis în judecată în dosarul Hidroelectrica, anchetă a fost separată faţă de cea a lui Budeanu. „Faţă de inculpatul Budeanu Radu Ioan se continuă cercetările într-un dosar distinct”, arată DNA în decembrie 2017.