Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit semnificativ, în luna martie, arată o estimare preliminară publicată, astăzi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Războiul preţurilor petrolului dintre Arabia Saudită şi Rusia a redus preţurile energiei, iar pandemia de coronavirus (COVID-19) aproape a oprit activitatea economică, transmite Reuters.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei a încetinit la 0,7% în martie, de la 1,2% în luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere a preţurilor de consum cu 0,8%.
Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Încetinirea inflaţiei în zona euro în martie se explică, în principal, prin evoluţia preţurilor la energie, care au înregistrat o scădere cu 4,3%, după un declin cu 0,3% luna precedentă.
În schimb, preţurile la alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 2,4% (faţă de un avans de 2,1% luna precedentă), iar la servicii preţurile au crescut cu 1,3% (faţă de un avans de 1,6% luna precedentă), relatează Agerpres.
Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a încetinit la 1,2% în martie, de la 1,3% în februarie.
Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de BCE în elaborarea deciziilor sale. La prima sa şedinţă de politică monetară în calitatea de preşedinte al BCE, Christine Lagarde a spus că va revizui modul în care instituţia stabileşte politica monetară, analizând toate aspectele, începând de la modul în care defineşte succesul în lupta împotriva inflaţiei şi până la rolul pe care BCE îl poate juca în combaterea încălzirii globale.
Estimarea publicată în cursul zilei de astăzi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie date publicităţii în data de 17 aprilie.
În februarie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1,6% în Uniunea Europeană, în declin faţă de 1,7% luna precedentă, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind Ungaria (4,4%), Polonia (4,1%), Cehia (3,7%), Bulgaria (3,1%) şi România (2,9%).
Citește și: Prețul petrolului Brent, la cel mai redus din ultimii 18 ani. Țițeiul WTI a coborât sub 20 dolari/baril